Preşedintele Nicuşor Dan, consultări la Cotroceni cu parlamentari din grupul Uniţi pentru România, din grupul PACE – Întâi România şi neafiliaţi

Preşedintele Nicuşor Dan are, joi, la Palatul Cotroceni, consultări pe teme politice şi economice cu parlamentari din grupul Uniţi pentru România, din grupul PACE – Întâi România şi neafiliaţi. Întâlnirile încep la ora 09.00.

„Preşedintele României, Nicuşor Dan, în temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) din Constituţia României, îi va invita joi, 21 mai 2026, la Palatul Cotroceni, la discuţii privind situaţia economică şi politică a ţării, pe parlamentarii din grupul parlamentar Uniţi pentru România, grupul parlamentar PACE – Întâi România şi cei neafiliaţi”, anunţă, miercuri, Administraţia Prezidenţială.

Consultările vor avea loc după următorul program:

  • Ora 09:00 – Grupul parlamentar Uniţi pentru România;
  • Ora 10:00 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
  • Ora 11:00 – Parlamentarii neafiliaţi.

Reprezentanţii Grupului parlamentar PACE – Întâi România au anunţat că vor face declaraţii înainte şi după discuţia cu şeful statului.

Luni au avut loc la Cotroceni consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.

Mara Cristescu
Mara Cristescu
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente