Raluca Turcan a susținut marți că Sorin Grindeanu ar trebui să demisioneze din funcția de președinte al Camerei Deputaților, dacă invocă pierderea majorității parlamentare pentru a cere plecarea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Într-o postare publicată pe Facebook, deputatul liberal a afirmat că Sorin Grindeanu a fost ales în funcție cu voturile aceleiași majorități parlamentare care a susținut și Guvernul Bolojan.
„Dacă îi punem aceeași oglindă președintelui PSD, atunci ar fi trebuit deja să demisioneze din funcție”, a transmis Turcan.
Potrivit acesteia, majoritatea parlamentară care a susținut instalarea actualelor funcții în stat „nu mai este de actualitate”, iar liderul PSD ar trebui să renunțe la funcție pentru a avea credibilitate în solicitările adresate premierului.
Raluca Turcan a criticat și modul în care PSD gestionează actuala situație politică, afirmând că partidul ar trebui să se concentreze pe formarea unei majorități stabile și pe desemnarea unui candidat credibil pentru funcția de premier.
„PSD trebuie să se concentreze să construiască o majoritate stabilă, să propună un premier credibil și să pună pe masă un program de guvernare”, a declarat aceasta.
Deputatul PNL a avertizat și asupra riscurilor economice generate de instabilitatea politică, făcând referire la posibilitatea retrogradării ratingului de țară.
„Riscul de retrogradare a ratingului de țară nu e o glumă”, a afirmat Turcan, precizând că un astfel de scenariu ar putea însemna împrumuturi mai scumpe și mai puțini bani pentru pensii, salarii și investiții.
În final, liberalul a transmis că românii sunt interesați mai degrabă de stabilitate și de măsuri concrete decât de confruntările politice dintre partide.
„Românii nu urmăresc cine câștigă bătălia declarațiilor, ci vor să știe că cineva se gândește la facturile lor, la pensiile lor, la viitorul copiilor lor”, a mai spus Raluca Turcan.






