Președintele Nicușor Dan participă marți și miercuri la Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik, reuniune care adună 12 state membre UE pentru a discuta interconectivitatea regională în energie, transport și domeniul digital.
Platforma reunește statele UE dintre mările Adriatică, Baltică și Neagră și vizează reducerea decalajelor de dezvoltare prin proiecte comune de infrastructură.
Potrivit Administrației Prezidențiale, reuniunea este programată să înceapă marți, la ora 15:30 (ora României).
12 state membre: Summit Trei Mări 2025: ce se discută la Dubrovnik
Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale Uniunii Europene prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.
Marți seara, la ora 21:00, președintele Nicușor Dan va participa la cina de lucru oferită de prim-ministrul Republicii Croația, Andrej Plenkovic, la Muzeul de Artă Modernă din Dubrovnik.
Agenda președintelui Dan la reuniunea din Croația
În cea de a doua zi a reuniunii, șeful statului român va fi prezent la sesiunea specială a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări.
Anul trecut, Summitul Inițiativei celor Trei Mări s-a desfășurat pe 29 aprilie, la Varșovia. Summitul din Polonia a marcat 10 ani de la implementarea acestei inițiative, iar discuțiile s-au axat atât pe subiecte de interconectivitate regională în transport și energie, cât și pe problemele curente de securitate.
Ce este Inițiativa celor Trei Mări și rolul României
Summitul celor Trei Mări a fost organizat și găzduit de România de două ori – pe 17 și 18 septembrie 2018 și în 6 septembrie 2023.
Până în prezent, au avut loc summituri ale Inițiativei celor trei Mări: la Dubrovnik în 2016; la Varșovia în 2017; la București în 2018; la Ljubljana în 2019; la Tallinn în 2020, în format online; la Sofia în 2021; la Riga în 2022; la București în 2023; la Vilnius în 2024 și la Varșovia în 2025.














