ANAF va putea efectua controale și audieri online printr-o nouă platformă. Sistemul va înregistra și va transcrie toate discuțiile

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Ministerul Finanțelor (MF) dezvoltă o platformă de videoconferință securizată prin care contribuabilii vor putea interacționa cu inspectorii fiscali de la distanță. Sistemul va fi utilizat în cadrul controalelor, audierilor și medierilor, eliminând obligativitatea prezenței fizice la sediul instituțiilor. Proiectul de ordin a fost pus vineri în transparență decizională, iar primele proceduri online ar putea demara de la 8 iunie 2026.

Noua platformă reprezintă un proiect finanțat prin PNRR și are ca termen final de implementare data de 30 iunie 2026. Sistemul va fi integrat direct cu portalul ANAF și cu serviciul Spațiul Privat Virtual (SPV).

Pentru accesarea platformei de videoconferință, contribuabilii vor fi obligați să utilizeze una dintre următoarele metode de autentificare:

  • Certificate calificate aferente contului SPV.
  • Sistemul NPOTP (nume de utilizator, parolă și cod unic de autentificare OTP).
  • Identitatea digitală guvernamentală ROeID.

Potrivit proiectului normativ, ANAF va transmite notificări prin SPV persoanelor vizate, oferindu-le opțiunea de a desfășura procedurile fiscale în mediul online. Contribuabilii vor avea la dispoziție un termen de doar două zile lucrătoare pentru a transmite răspunsul.

În cazul acceptării, aceștia trebuie să comunice prin SPV datele de identificare ale participanților (nume, prenume, CNP/NIF) și, dacă este cazul, împuternicirea semnată electronic. Persoanele convocate vor putea confirma participarea, solicita amânarea justificată sau anunța imposibilitatea prezentării, tot prin SPV, însă neprezentarea nejustificată va atrage sancțiunile legale prevăzute de legislația fiscală. Accesul la videoconferință va fi condiționat și de asumarea unei confirmări explicite din partea contribuabilului că documentele transmise sunt corecte și complete.

„Prin intermediul proiectului, în prezent, se implementează platforma de videoconferință a MF-ANAF, sistemul electronic de transcriere și sistemul de management al transcrierilor/documentelor. Platforma de videoconferință a MF-ANAF urmează să fie conectată cu portalul internet al ANAF și cu serviciul Spațiul Privat Virtual (SPV). Platforma de videoconferință va oferi posibilitatea contribuabililor înregistrați în SPV (…) să se întâlnească cu organul fiscal central pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege, în regim securizat, eliminând necesitatea prezenței la sediile MF și ANAF”, se arată în referatul de aprobare al ordinului.

Un element cheie al noului mecanism digital îl reprezintă obligativitatea înregistrării integrale a sesiunilor video. Toate discuțiile, declarațiile și lămuririle oferite în format online vor fi înregistrate audio-video și transcrise automat prin intermediul unui sistem electronic dedicat al ANAF.

Documentele rezultate vor fi arhivate conform normelor legale în vigoare, iar la finalul întâlnirii, contribuabilul va primi minuta oficială a discuțiilor direct în contul de SPV.

Fiscul dă asigurări că toate datele colectate vor fi gestionate în conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR), transmiterea lor către alte instituții fiind permisă strict în condițiile legii. Ghidurile și materialele informative cu instrucțiunile tehnice de utilizare vor fi publicate pe site-ul oficial al instituției înainte de lansarea operațională a platformei.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente