EUROPAfest împlinește 33 de ani: seară la Palatul Elisabeta cu Principele Radu și Corpul Diplomatic

Palatul Elisabeta găzduiește marți seara o seară festivă dedicată EUROPAfest, festivalul internațional de muzică ajuns la 33 de ani de tradiție, în prezența Principelui Radu și a membrilor Corpului Diplomatic.

EUROPAfest se desfășoară sub patronajul Casei Regale din 2005 și reunește anual artiști din jazz, blues, pop și muzică clasică din zeci de țări.


Evenimentul se va desfășura în Sala Regilor.

EUROPAfest 2025 — program și artiști din zeci de țări

Potrivit Casei Regale, vor lua parte membri ai Corpului Diplomatic, reprezentanți ai societății civile, voluntari, susținători și parteneri ai festivalului internațional de muzică EUROPAfest.

Festivalul a fost fondat în urmă cu 33 de ani și este un important eveniment muzical anual din România. Acesta se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și al Principelui Radu, începând din anul 2005.

EUROPAfest va avea loc în perioada 3 – 11 iulie și va reuni, ca în fiecare an, nume sonore din jazz, blues, pop și din muzica clasică, reprezentând zeci de țări ale lumii.

Cristescu Mara
Cristescu Mara
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente