FOTO | Ultimul omagiu pentru Mircea Lucescu: ceremonie emoționantă la București - TRUmedia
Mircea Lucescu a fost condus pe ultimul drum vineri, într-o ceremonie emoționantă desfășurată în București. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Sfântul Elefterie, unde au fost prezenți membri ai familiei, apropiați și numeroase personalități din fotbalul românesc.
Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost adus la biserică în cursul dimineții, după ce, timp de două zile, fusese depus la Arena Națională, loc în care mii de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu.
Ceremonia religioasă, oficiată de un sobor de preoți, a durat aproximativ o oră și jumătate. La final, sicriul a fost preluat de Garda de onoare a Jandarmeriei, care l-a purtat pe umeri, în semn de respect.
Ulterior, cortegiul funerar s-a îndreptat către Cimitirul Bellu, unde fostul mare antrenor a fost înmormântat cu onoruri militare. Au fost trase salve de armă, iar imnul național a fost intonat în cadrul ceremoniei.
La eveniment au participat numeroși foști jucători, antrenori și oficiali din fotbal, dar și alte persoane publice care au dorit să își ia rămas-bun de la una dintre cele mai importante figuri din istoria sportului românesc.







sursa foto: basilica.ro










