Frigul nu ne lasă. Temperaturi mult sub cele normale săptămâna viitoare

Temperaturile vor fi mult sub cele normale săptămâna viitoare, inclusiv în minivacanţa de 1 Mai, urmate de o stabilizare treptată a vremii până spre sfârşitul lunii mai.

Prima săptămână a intervalului de prognoză, 27 aprilie – 4 mai, aduce abateri termice semnificative faţă de normalul perioadei. Temperaturile vor fi cu 3,5 până la 5,5 grade Celsius sub mediile climatologice ale intervalului, cu cele mai mari deficite înregistrate în zona Moldovei şi a Carpaţilor Orientali. În ceea ce priveşte precipitaţiile, regiunile sudice, estice şi centrale vor înregistra cantităţi excedentare faţă de normă, în timp ce restul ţării se va încadra în limite normale.

Săptămâna 4–11 mai marchează o ameliorare, temperaturile urmând să se apropie de valorile specifice perioadei în cea mai mare parte a ţării. Precipitaţiile vor fi uşor deficitare în regiunile sud-vestice, iar în rest normale.

Tendinţa de stabilizare se menţine şi în intervalul 11–18 mai, când atât regimul termic, cât şi cel pluviometric se vor situa în parametrii normali pentru această perioadă a anului, în majoritatea regiunilor.

În ultima săptămână a intervalului pentru care a foat emisă prognoza, 18–25 mai, temperaturile rămân în general în limite climatologice normale la nivelul întregii ţări. Precipitaţiile vor fi uşor excedentare în est şi sud, uşor deficitare în vest.

Cristescu Mara
Cristescu Mara
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente