Programul Soldat Gradat Voluntar în Termen – pe ultima sută de metri. Aproximativ 3.500 de tineri vor fi instruiți

Programul Soldat Gradat Voluntar în Termen – pe ultima sută de metri. Aproximativ 3.500 de tineri vor fi instruiți - TRUmedia

Ministerul Apărării Naționale face ultimele pregătiri pentru a da startul programului Soldat Gradat Voluntar în Termen princare vor fi instruiți, anul acesta, aproximativ 3.500 de tineri.

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au vizitat luni Batalionul 265 Poliție Militară, una dintre unitățile militare în care se va desfășura instruirea soldaților și gradaților voluntari în termen (SGVT), transmite pe MApN, pe pagina sa de Facebook.

Programul are ca obiectiv formarea unei rezerve operaționale tinere și bine pregătite, iar, în funcție de rezultatele obținute, tinerii vor putea opta pentru continuarea unei cariere militare.

„Ne dorim ca prin acest program să formăm nu doar militari bine instruiți, ci și cetățeni pregătiti pentru provocările actuale. SGVT reprezintă o investiție atât în capacitatea de apărare, cât și în reziliența societății românești”, a declarat Radu Miruță, citat în postare.

În anul 2026, Armata României oferă condiții moderne de cazare, hrănire, instruire și pregătire fizică.

„Infrastructura unităților a fost modernizată, iar condițiile oferite sunt la standarde ridicate. Ne-am asigurat că facilitățile de cazare, hrănire și pregătire răspund cerințelor unui proces de instruire eficient și adaptat realităților actuale”, a declarat șeful Statului Major al Apărării, citat în aceeași postare.

În urma aprobării bugetului, MApN menționează că a demarat procesul de avizare a actelor normative necesare implementării programului SGVT.

Pentru anul 2026 este planificată instruirea a aproximativ 3.500 de tineri.

Sursă fotografii: Facebook/MApN

Marius Dan
Marius Dan
Marius Dan este redactor la TRUmedia, acoperind un spectru larg de teme: de la social si economie la sanatate si politica. Versatil si productiv, este genul de jurnalist care poate trece de la o stire locala la una internationala fara sa piarda din rigoare sau context.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente