El a construit fundația. El a dus România pe primul loc în grupă și a readus tricolorii la un turneu final după opt ani de așteptare. Acum, Edward Iordănescu privește din afară, dar nu cu indiferență, ci cu sufletul la gură.
Fostul selecționer al naționalei a vorbit sincer și pasional, cu o zi înaintea marelui baraj de la Istanbul, acolo unde băieții pe care i-a format, crescut și dus la EURO 2024 au astăzi misiunea de a obține o nouă calificare istorică.
Edi Iordănescu n-a ocolit niciun subiect, de la presiunea momentului și statutul de outsideri, până la disputa din apărare centrală și nevoia de continuitate a unui proiect în care a crezut cu toată ființa.
Mesajul său a fost unul de încredere, dar și de responsabilitate: „În primul rând, aștept cu emoție și încredere. Nu cred că sunt subiectiv. Sunt implicat sufletește, clar. Am lucrat cu majoritatea băieților de acolo. Sunt și obiectiv și sunt încrezător. Este o echipă care știe să gestioneze astfel de meciuri cu miză, știe cum să gestioneze astfel de momente. Sunt mulți jucători în formă. Îl avem pe domnul Lucescu, cu o experiență mare. E drept, multă lume ne vede outsideri, dar de multe ori am reacționat bine din această poziție. Nu îmi permit să intru în subtilități. Și eu am fost acolo și nu mi-a plăcut când se întâmpla asta. Toată lumea are dreptul la o opinie, însă au fost și multe neadevăruri, multe chestii spuse care nu aveau la bază nicio informație adevărată. Au fost speculații. Nu mi-a căzut bine. Echipa națională are nevoie de liniște. Sfaturi nu pot să dau. Trebuie să tratăm meciul cu încredere. Dacă mergem cu ideea că nu se poate câștiga, nu avem nicio șansă”, a declarat Edi Iordanescu, la Fanatik.
Fostul selecționer crede că am avut un culoar bun în calificări.
„Cred că mulți am avut mult entuziasm și ne-am gândit la primul loc în grupă. Din păcate, nu am reușit să terminăm nici pe doi. Noi am obținut, totuși, această plasă de siguranță. Trebuie să avem toată încrederea și să dăm totul. Băieții trebuie să fie capacitați și să intre pe teren cu curaj. E șansa unei generații. Au datoria să arate că vor și că pot. Un joc cu o astfel de miză… nu poți să îți asumi experimente. Trebuie să mergi pe experiență, pe stabilitate, pe certitudine. Din start, cred că un astfel de cuplu se recomandă, chiar dacă și Ghiță a făcut meciuri bune. Este un jucător care, încet-încet, s-a integrat. Cred, totuși, că Burcă și Drăgușin au dus bătălii bune. E un cuplu sudat. Discută bine între ei. Au asimilat foarte bine informațiile. Cred în cei doi. Nu îmi permit să militez pentru asta. Poate îl vom vedea pe Ghiță titular. Drăgușin cu Ghiță ar fi un experiment”, a spus Iordănescu.
El este de părere că este nevoie de continuitate.
„Ne-am calificat la EURO. Trebuie să confirmăm acest grup. Trebuie să legăm două calificări. Am fost și eu parte din acest proiect. A fost ceva extraordinar. Puțină lume ne-a dat șanse. Au fost multe lucruri negative luate din trecut. Nu multă lume ne-a dat șanse. Maniera în care echipa s-a calificat, de pe primul loc. Asta a fost o fundație extraordinară pentru această generație. Ar fi ceva fantastic. E datoria băieților să dea totul. Asta ar confirma că e o generație cu valoare”, punctează Iordănescu.















