Interviu TRUmedia: Laurențiu REGHECAMPF – Cum e să antrenezi în Africa

„Este total diferită față de tot ce am trăit până acum. Ineditul vine dintr-o situație pe care nu am întâlnit-o nicăieri altundeva: nu poți juca și nici antrena efectiv în Sudan din cauza problemelor interne din țară. Asta înseamnă că echipa se află permanent în altă țară, jucăm toate meciurile în deplasare — practic, pentru Al-Hilal Omdurman nu există teren de casă. Este o provocare logistică și psihologică pe care nicio carte de antrenorat nu o pregătește.”

„M-a surprins în mod plăcut. Sunt oameni pașnici, muncitori, cu o dorință autentică de a progresa. Nu am întâmpinat nicio problemă de atitudine sau disciplină de când am preluat echipa. Lotul include peste 16 jucători care evoluează la echipa națională a Sudanului — toți profesioniști adevărați, cu o mentalitate serioasă față de meseria lor.”

„Sunt foarte multe povești și, sincer, eu unul nu am o explicație simplă pentru ce s-a întâmplat. Ce pot spune este că am reușit să mă calific din grupele Champions League pe primul loc, înaintea echipei care avea să câștige competiția la final. Fotbalul are logica lui, uneori de neînțeles. Ce am învățat din acea experiență? Că în fotbal, orice este posibil — și că rezultatele nu sunt întotdeauna singurul criteriu după care se judecă un antrenor.”

„Este o situație cu totul aparte. Echipa se află de doi ani în afara Sudanului, iar când am preluat-o, jucătorii locuiau practic cantonați într-un hotel, zi de zi, lună de lună. Am considerat că acest lucru nu era sustenabil nici sportiv, nici uman. Un fotbalist are nevoie de libertate și de un mediu de viață normal ca să îți dea randament la antrenamente și în meciuri. Împreună cu conducerea clubului, am reușit să facem o schimbare importantă: jucătorii locuiesc acum în apartamente proprii în Rwanda și au posibilitatea să își aducă familiile alături. A fost o decizie care a transformat complet atmosfera din echipă.”

„Nu am discutat niciodată despre un jucător român în mod concret pentru această echipă. Avem un departament de scouting cu care colaborez direct — eu le transmit ce profile și ce poziții îmi doresc, iar ei caută soluțiile. Procesul de recrutare este structurat și profesionist, indiferent de naționalitate.”

„Nu știu o cifră exactă, dar dacă ne gândim că echipa este deplasată tot anul în altă țară, că avem un lot de 44 de jucători — incluzând și echipa a doua, formată din tineri sudanezi care evoluează la echipele naționale — costurile sunt considerabile. Cred că bugetul este comparabil sau chiar superior față de echipele din top-ul Superligii României.”

„Am schimbat modul în care jucăm fotbal. Am implementat un joc combinativ, bazat pe posesie, pe construcție din spate — lucruri care nu sunt deloc comune în fotbalul african, unde stilul dominant este mai direct, cu mingi lungi. Noi nu jucăm așa. Această identitate tactică a echipei este, cred, cel mai concret lucru pe care l-am construit.”

„Cel mai mare obstacol a fost să înțeleg cu adevărat fotbalul african — nu îl cunoșteam înainte de a veni aici. Nu este deloc ușor. Există echipe extrem de puternice și un fotbal diferit față de tot ce știam. Referitor la obiectivul nostru — după faza grupelor, orice este posibil. Chiar și marile favorite au parte de surprize. Forma de moment, accidentările, cartonașele — toate contează enorm. Noi am pierdut calificarea cu Berkane, o echipă la care ulterior s-a descoperit că un jucător era dopat și a primit doi ani suspendare. Acel jucător a fost omul meciului în ambele partide cu noi. Acestea sunt realitățile fotbalului.”

„Încă discutăm — este adevărat că există dorința comună, atât din partea mea, cât și a clubului, de a continua împreună. Mai sunt câteva detalii de pus la punct. Am încredere mare în calitatea jucătorilor acestei echipe și mă simt foarte bine în acest proiect. Am beneficiat mereu de susținerea deplină a conducerii, iar asta contează enorm pentru un antrenor.”

„Am învățat că nu îl știam deloc. Și asta e o lecție valoroasă în sine. Africa nu este un monolit — fiecare țară, fiecare campionat are particularitățile lui. Nivelul este mai ridicat decât se crede în Europa, iar competițiile continentale sunt serioase. A fost și este o experiență extrem de utilă pentru mine ca antrenor.”

„Da, îmi plac provocările. Îmi plac proiectele dificile, cele în care trebuie să construiești ceva din nimic sau să schimbi ceva fundamental. Probabil aceasta este menirea mea — mă simt viu când lucrurile nu sunt simple.”

„Nu, niciodată. Dar există o singură echipă în România unde m-aș vedea antrenând și unde aș simți cu adevărat că sunt împlinit. Altundeva, dacă s-ar întâmpla, ar fi ceva forțat — iar eu nu lucrez bine forțat.”