Chiriac – propunerea pentru funcția de procuror general: Colaborarea cu serviciile de informații, ‘esențială’ pentru sesizarea infracțiunilor comise de magistrați

Chiriac – propunerea pentru funcția de procuror general: Colaborarea cu serviciile de informații, 'esențială' pentru sesizarea infracțiunilor comise de magistrați - TRUmedia

Cristina Chiriac, propusă pentru funcția de procuror general al României, spune, marți, că este „esențială” o colaborare cu serviciile de informații pentru sesizarea infracțiunilor comise de magistrați.

„Pentru a crește numărul și calitatea sesizărilor în ceea ce privesc săvârșirea infracțiunilor de către magistrați trebuie să existe o colaborare instituțională cu mai multe instituții care au atribuții de control și care pot face sesizări întemeiate în ceea ce privesc infracțiunile săvârșite de către magistrați. Având în vedere faptul că și în Strategia națională de apărare unul din obiective a fost combatere corupției cu implicarea serviciilor de informații în întocmirea de sesizări cu privire la infracțiunile de corupție, inclusiv cele săvârșite de magistrați, consider că este esențială și o colaborare cu serviciile de informații în acest sens pentru a aduna informații cu privire la infracțiunile săvârșite de această categorie profesională”, a spus Chiriac, în cadrul noului interviu de la Ministerul Justiției, după ce a primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Procedură „greoaie” de numire și puțini procurori, unele dintre cauzele privind numărului mic de dosare cu magistrați

Magistratul este de părere că procedura de numire a procurorilor care investighează magistrați este „greoaie”.

„Procedura de desemnare a procurorilor este una greoaie. În sensul că, din punctul meu de vedere, ar trebui înlăturată această propunere făcută de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru procurorii care îndeplinesc condițiile de a investiga infracțiunile săvârșite de magistrați. Problema este una actuală. Este clar că la nivelul întregii țări, la acest moment, există doar 38 de procurori care efectuează urmărirea penală a infracțiunilor săvârșite de magistrați, iar actele de sesizare care au fost înaintate către instanța de judecată au fost foarte puține în cursul anului 2025, respectiv două rechizitorii. Această activitate este datorată atât din numărului redus de procurori care efectuează urmărirea penală în cauzele privind infracțiunile săvârșite de magistrați, cât și a numărului redus de polițiști care sunt detașați atât în cadrul parchetului general sau care lucrează cu procurorii care instrumentează dosarele de la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel”, a punctat Chiriac.

Marius Dan
Marius Dan
Marius Dan este redactor la TRUmedia, acoperind un spectru larg de teme: de la social si economie la sanatate si politica. Versatil si productiv, este genul de jurnalist care poate trece de la o stire locala la una internationala fara sa piarda din rigoare sau context.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente