Ricardo Cadu, noul director sportiv al CFR Cluj, după victoria cu U Cluj: „Nu mă interesează banii, am venit să aduc calitate!”

Ricardo Cadu, noul director sportiv al lui CFR Cluj, a vorbit cu ambiție și determinare după victoria „Feroviarilor” în fața Universității Cluj, scor 1-0, meci care a menținut vie lupta pentru titlu.

Oficialul portughez și-a declarat deschis susținerea pentru ca CFR să câștige campionatul și a anunțat planuri ambițioase de transferuri, inclusiv din Portugalia, cu scopul de a construi un lot mai puternic pentru sezonul următor.

Cadu a ținut să precizeze că rolul său este unul strict sportiv și că principala sa misiune este să readucă clubul în fruntea fotbalului românesc.

„Eu vreau să ia CFR titlul, asta vreau eu. După aceea, dacă nu ia CFR, să ia oricine, să ia cine e mai bun. Depinde mult de ce vom face la meciul cu Craiova peste două etape, acum suntem la două puncte și chiar avem șanse la titlu.Rolul meu va fi să stau mai mult cu echipa, să aduc jucători la CFR, dar vom fi mai mulți, eu și Bogdan Mara, și vom încerca să aducem calitate la CFR. Nu mă interesează banii, eu am venit ca director sportiv, nu ca președinte sau patron. Eu am venit să aduc jucători ca să avem un lot mai bun la anul”, a spus Cadu, într-o intervenție telefonică la Digi Sport.”Acum mă voi duce în Portugalia. Sunt jucători scumpi, dar o să încercăm să aducem și din Portugalia, și din alte țări și să facem o echipă bună. Sper să fie o veste bună revenirea mea și să ajut. Ăsta e primul gând la CFR, să putem să aducem CFR acolo unde îi este locul”, a mai punctat Ricardo Cadu.

Bogdan Steriopol
Bogdan Steriopol
Bogdan Steriopol este un jurnalist sportiv cu o carieră de peste un deceniu în presa românească, având contribuții notabile la publicații de referință precum Gazeta Sporturilor, ProSport și Fanatik Media, unde a acoperit atât fotbalul românesc, cât și competițiile internaționale. Ulterior, și-a extins experiența profesională în sectorul public, activând în cadrul Ministerului Educației. La TRUmedia, Bogdan revine la vocația sa jurnalistică, semnând editorialuri care îmbină rigoarea presei sportive cu perspectiva unui cunoscător al mediului politic.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente