Scumpire metrou Bucuresti – petitia SENS depaseste
Scumpire metrou în București: petiția care cere revocarea deciziei Metrorex a depășit vineri 10.000 de semnături, iar SENS a sesizat Ministerul Transporturilor.
Tariful călătoriei cu metroul s-a majorat cu 130% în mai puțin de un an și jumătate, potrivit comunicatului partidului.
SENS anunță, totodată, că a transmis o scrisoare către Ministerul Transporturilor în care cere, printre altele, revocarea deciziei de majorare a tarifelor Metrorex.
Petiția împotriva scumpirii metroul a depășit 10.000 de semnături
‘Partidul SENS își reafirmă misiunea de a garanta românilor un transport public de calitate, eficient, predictibil și verde’, se precizează în comunicat, amintindu-se că, în mai puțin de un an și jumătate, călătoria cu metroul s-a scumpit cu 130%.
SENS cere Ministerului Transporturilor cer revocarea deciziei de majorare a tarifelor Metrorex și elaborarea unei strategii de subvenționare a transportului public, inspirată din experiența statelor care au cunoscut un succes în acest sens, care să asigure calitatea și predictibilitatea funcționării acestuia, dar și creșterea gradului de atractivitate.
Cu 130% mai scump în mai puțin de un an și jumătate
Prin scrisoare se mai solicită promovarea transportului public și alternativ ca soluție la multiplele crize cu care se confruntă societatea.
Petiția prin care este cerută oprirea scumpirii biletului de metrou este disponibilă în continuare pe platforma Declic.
‘Este aberant ca, într-un moment în care statul ar trebui să vină în ajutorul cetățenilor, statul să descurajeze folosirea celei mai eficiente metode de transport. Astăzi, mai mult ca niciodată, transportul în comun reprezintă cea mai bună soluție pentru combaterea crizelor momentului. Dacă o criză înseamnă oportunitate, atunci oportunitatea ar trebui să fie orientarea către transportul eficient și sănătos, nu rotunjirea bugetelor publice. Bucureștenii trebuie ajutați și încurajați să lase mașinile acasă, nu invers. Vom continua să punem presiune publică pe decidenți atunci când o situație dificilă riscă să ajungă una absurdă’, au transmis reprezentanții SENS.















