Garda de Mediu Arad a descoperit deșeuri ilegale din beton, estimate la 500-1.000 de tone, ascunse într-o carieră de piatră și a amendat firma responsabilă cu 70.000 de lei.
Firma mutase betonul de pe marginea unui drum județean din comuna Șilindia, dar nu îl transportase într-un depozit autorizat, ocupând ilegal 600 de metri pătrați.
Șefa Gărzii de Mediu Arad, Viorica Graur, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că deșeurile au fost descoperite în timpul unei acțiuni de verificare a modului în care firma s-a conformat privind mutarea acestora de pe marginea drumului într-un depozit autorizat.
Cum au fost descoperite deșeurile ilegale din Arad cu ajutorul dronei
La începutul lunii martie, reziduurile se aflau la intrarea în comuna Șilindia, pe marginea DJ 792C. Garda de Mediu ceruse Primăriei să le mute, iar administrația locală a notificat mai departe firma care s-a ocupat de lucrări și care avea această responsabilitate.
Primarul comunei, Rovin Mariș, declarase la vremea respectivă, pentru AGERPRES, că deșeurile au rezultat în urma lucrărilor de refacere a canalului pluvial care traversează localitatea pe marginea drumului județean, pe o distanță de câțiva kilometri. Betonul vechi a fost spart, iar administrația locală a permis firmei de construcții să-l depoziteze temporar pe marginea drumului. Lucrările au fost încheiate în toamna anului trecut, dar firma de construcții nu ridicase deșeurile.
500-1.000 de tone de beton lăsate pe sol, pe 600 de metri pătrați
‘Estimăm că sunt 500, până la 1.000 de tone de beton. E adevărat că am permis ca aceste deșeuri să fie depozitate temporar, dar nu au mai fost ridicate. L-am sunat de mai multe ori pe reprezentantul firmei să ridice deșeurile și, acum după controlul Gărzii de Mediu, vom fi mai insistenți’, declarase edilul.
După ce Primăria a notificat firma, deșeurile au fost ridicate, însă nu au duse într-un depozit autorizat.
Amenda de 70.000 de lei și termenul de conformare
‘Deșeurile au fost depozitate ilegal în perimetrul unei cariere de piatră din zonă și au fost descoperite cu ajutorul unei drone, în timpul monitorizării aeriene pentru verificarea măsurilor dispuse Primăriei Șilindia privind salubrizarea amplasamentului de la intrarea în comună dinspre Arad. Deșeurile au fost lăsate direct pe sol, ocupând o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați’, a declarat Viorica Graur.
Firma a fost amendată cu 70.000 de lei și a primit un termen de 60 de zile pentru a transporta reziduurile din beton într-un depozit autorizat. Dacă nu se va conforma, următoarea amendă ce va fi aplicată va fi între 50.000 și 100.000 de lei.















