Deszăpezirea pe Transalpina avansează greu pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului, unde stratul de zăpadă depășește doi metri pe carosabil, iar utilajele au ajuns marți la kilometrul 38.
Drumarii avertizează că pe versanți zăpada atinge 3,5 metri și cer șoferilor să evite zona; o dată de redeschidere nu poate fi estimată.
‘Continuăm lucrările de deszăpezire pe DN 67C tronsonul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, colegii noștri au ajuns undeva la kilometrul 38, deci la patru kilometri de la ieșirea din Rânca. Zăpada este destul de mare, atinge undeva la doi metri, doi metri și un pic, pe partea cu versantul cu siguranță zăpada este mult mai mare, depășește trei metri, trei metri jumătate. Lucrăm cu precauție pentru a nu disloca zăpada din zona versantului să vină în partea carosabilă. Colegii ceilalți au început deja să lucreze la montarea indicatoarelor rutiere, repararea celor rupte, montarea țevilor, montarea tablelor din nou pe țevi, verificarea parapetului. Momentan nu putem estima o dată de deschidere’, a declarat, marți, Cristi Tudor, reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
Cât de multă zăpadă este pe Transalpina și unde au ajuns utilajele
Lucrările de deszăpezire pe acest sector de drum montan au început joia trecută.
Drumarii fac apel la conducătorii auto să nu pătrundă pe acest sector de drum, existând riscuri majore generate de condițiile de iarnă și utilajele aflate în lucru.
Pe durata intervențiilor, circulația rămâne închisă.















