Aproape toată Europa a înregistrat temperaturi peste medie în 2025, un an care a doborât recorduri în ceea ce priveşte incendiile forestiere, temperaturile mării şi valurile de căldură, pe fondul agravării schimbărilor climatice, au declarat oamenii de ştiinţă ai UE şi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), transmite Reuters.
Cel puţin 95% din Europa a înregistrat temperaturi peste medie, în timp ce incendiile forestiere au distrus peste 1 milion de hectare de teren – o suprafaţă mai mare decât Cipru şi cea mai mare suprafaţă anuală înregistrată vreodată, au declarat OMM şi Serviciul Copernicus pentru Schimbările Climatice al UE în raportul lor anual privind clima Europei.
Constatările arată cum schimbările climatice au consecinţe din ce în ce mai grave în Europa, într-un moment în care unele guverne încearcă să slăbească politicile de reducere a emisiilor din motive economice. Uniunea Europeană s-a angajat să-şi respecte obiectivele ecologice, dar a slăbit anul trecut unele norme climatice pentru autovehicule şi companii, sub presiunea industriei, pentru a ajuta firmele aflate în dificultate.
OMM şi Copernicus au declarat că mai mult de jumătate din Europa a fost afectată de secetă în mai 2025, iar anul în ansamblu a fost unul dintre cele mai secetoase trei din punct de vedere al umidităţii solului din 1992, pe măsură ce încălzirea climei impune condiţii mai dure fermierilor.
Europa este continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume
Temperatura globală a suprafeţei mării în Europa a atins un nivel record anual, iar 86 % din regiune a fost afectată de valuri de căldură marine intense.
Samantha Burgess, coordonatoare strategică la Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu, a declarat că raportul arată că ”schimbările climatice nu reprezintă o ameninţare viitoare, ci realitatea noastră actuală”.
”Ritmul schimbărilor climatice necesită măsuri mai urgente”, a spus ea.
OMM şi Copernicus au remarcat o îngrijorare deosebită cu privire la schimbările din cele mai reci regiuni ale Europei – unde stratul de zăpadă şi gheaţă este crucial pentru a ajuta la încetinirea schimbărilor climatice, reflectând lumina soarelui înapoi în spaţiu.
Acest fenomen, cunoscut sub numele de ”efectul albedo”, se diminuează dacă temperaturile mai ridicate provoacă o topire mai intensă. Pierderea gheţii contribuie, de asemenea, la creşterea nivelului mării.
Norvegia, Suedia şi Finlanda, ţări subarctice, au înregistrat în iulie anul trecut cel mai puternic val de căldură din istorie, care a durat trei săptămâni consecutive, iar temperaturile din interiorul Cercului Polar Arctic au depăşit 30 de grade Celsius. Islanda a înregistrat în 2025 a doua cea mai mare pierdere de gheţari de la începutul înregistrărilor, se arată în raport, conform news.ro.




