Partidul Social Democrat are miercuri o ședință extraordinară în care liderii formațiunii discută mandatul cu care delegația partidului va merge luni la consultările de la Palatul Cotroceni, susțin surse politice.
Potrivit informațiilor discutate în interiorul PSD, pe masa conducerii se află două scenarii principale pentru viitoarea formulă de guvernare.
Primul scenariu vizează formarea unui guvern cu premier tehnocrat, susținut de întreaga coaliție care a guvernat până acum, respectiv PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale.
A doua variantă analizată este formarea unui guvern minoritar PSD – UDMR, cu susținere parlamentară punctuală și cu un premier social-democrat.
Conform surselor, principalul nume vehiculat pentru funcția de prim-ministru în acest scenariu este Sorin Grindeanu.
Discuțiile din PSD au loc în contextul negocierilor intense pentru formarea unui nou Executiv, după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan.







