Volodimir Zelenski a transmis miercuri, la Summitul B9 de la București, un mesaj ferm privind amenințarea reprezentată de Rusia și necesitatea menținerii unității între statele NATO și Uniunea Europeană.
„Este important ca astăzi să avem acest format aici care aduce la un loc Europa de Nord, Centrală și de Est care se află sub amenințarea rusă”, a declarat liderul ucrainean în intervenția sa adresată participanților la summit.
Zelenski a amintit că Rusia a formulat cereri inacceptabile încă dinaintea invaziei pe scară largă asupra Ucrainei.
„Chiar și înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei, Rusia a început să ceară ca Ucraina să revină la frontierele sale vechi și să renunțe la tot. A fost o cerință neacceptabilă. Dacă au șansa, vor dori să revină la acest punct de vedere”, a afirmat președintele ucrainean.
Potrivit acestuia, obiectivul statelor europene și al aliaților NATO trebuie să fie împiedicarea Rusiei de a mai impune ultimatumuri sau de a porni războaie fără consecințe.
„Sarcina noastră este să ne asigurăm că niciodată conducerea Rusiei nu va mai putea să transmită asemenea ultimatumuri, să domine vecinii sau să înceapă războaie fără consecințe”, a spus Zelenski.
Liderul de la Kiev a mulțumit României și statelor aliate pentru sprijinul acordat Ucrainei de la începutul războiului.
„Suntem foarte, foarte recunoscători pentru sprijinirea Ucrainei în acești ani de război”, a declarat acesta.
În același timp, Zelenski a subliniat că sprijinul pentru Ucraina nu trebuie privit ca o povară economică pentru Uniunea Europeană și a insistat asupra consolidării NATO.
„Trebuie dovedit că NATO e puternic și nu se va dezmembra. De asemenea, să nu ne temem să discutăm despre o UE care se poate baza pe resursele proprii”, a transmis președintele ucrainean în cadrul Summitului B9 desfășurat la Palatul Cotroceni.






