Partidul Național Liberal susține că situația economică a României ar fi fost mult mai gravă dacă Guvernul condus de Ilie Bolojan – recent demis – nu ar fi aplicat corecțiile fiscale necesare pentru a atenua problemele preluate la începutul mandatului.
Deputata PNL Raluca Turcan a afirmat că, înaintea votului asupra moțiunii de cenzură care a dus la căderea Executivului, datele oficiale indicau că România se afla pe o direcție bună pentru atingerea obiectivelor sale economice. Aceasta a acuzat direct PSD de provocarea unei instabilități politice majore în momentul în care măsurile de austeritate au început să vizeze clasa politică.
„Dacă nu era Ilie Bolojan premier și nu lua măsurile acestea în care au fost chemați pentru efort marea masă a oamenilor și după aceea, când s-a ajuns la politicieni, a crăpat guvernul pentru că PSD-ul a dat jos guvernul. Deci dacă nu venea Ilie Bolojan, intram în incapacitate de plată, erau suspendate fondurile europene și România s-ar fi aflat într-o criză totală. Fac un apel la toată lumea să privească situația economică în ansamblu și în evoluția ei. Cine a creat o criză, trebuie să o rezolve, din nefericire cei care au creat criza au adâncit-o”, a declarat Raluca Turcan.






