Raluca Turcan a declarat miercuri că nu vede în acest moment un risc de scindare în cadrul Partidul Național Liberal, subliniind că majoritatea din partid susține direcția politică impusă de Ilie Bolojan.
„Nu există acest risc acum, dar în același timp sunt un om politic cu experiență și am parcurs etape în care partidele s-au separat, dar am prins și momente de unificare politică”, a afirmat Turcan, la Parlament.
Deputata liberală a precizat că nu a fost contactată de lideri ai Partidul Social Democrat pentru eventuale negocieri politice și a spus că și-a câștigat reputația de „om politic autonom”.
„Autonomia unui om politic este cea mai valoroasă, așa că, de cele mai multe ori, nici nu-și mai pun problema să-mi dea un telefon”, a declarat aceasta.
Raluca Turcan a reiterat că decizia Biroului Politic Național al PNL, prin care partidul merge mai departe cu Ilie Bolojan la conducere, este una fermă.
„50 de oameni au spus apăsat că direcția în care mergem cu Ilie Bolojan președinte al partidului este cea corectă. Suntem consecvenți cu ceea ce am spus, că cine trage preșul o dată, anume PSD, ți-l va trage și a doua oară și a treia oară”, a adăugat ea.
În ceea ce privește situația economică și datele recente privind inflația, Turcan a susținut că Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o situație dificilă, generată de PSD.
„Dacă nu era Ilie Bolojan premier și nu lua măsuri, România intra în incapacitate de plată, erau suspendate fondurile europene și s-ar fi aflat într-o criză totală”, a afirmat deputata liberală.







