Primăria Capitalei a anunțat vineri amenajarea a 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice în depourile Bujoreni, Berceni și Bucureștii Noi. Investiția totală se ridică la 96 de milioane de lei (aproximativ 18 milioane de euro) și este finanțată integral de la bugetul local. La propunerea primarului general Ciprian Ciucu, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat trei proiecte de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici necesari pentru construirea stațiilor și adaptarea depourilor la noua flotă.
Infrastructura este realizată în regim de urgență pentru a asigura operarea celor 100 de vehicule electrice achiziționate anterior prin fonduri europene.
„100 de astfel de vehicule nepoluante am achiziţionat deja, la finalul anului 2023, printr-un contract pe fonduri europene. Am atras atunci circa 60 de milioane de euro, bani nerambursabili”, precizează Primăria Capitalei.
Conform termenelor impuse în contractul de finanțare, autoritățile locale sunt obligate să finalizeze întreaga infrastructură de încărcare până la sfârșitul acestui an, în caz contrar existând riscul pierderii fondurilor europene atrase pentru achiziția vehiculelor.
Distribuția celor 122 de stații de încărcare rapidă în teren va fi realizată astfel: 55 de unități vor fi amplasate la Depoul Berceni, 52 de stații vor fi montate la Depoul Bujoreni, iar restul de 15 instalații vor deservi Depoul Bucureștii Noi.







