O școală din satul Găgești, comuna Bolotești, județul Vrancea, a fost evacuată vineri după ce un proiectil neexplodat a fost descoperit în proximitatea clădirii. Măsura de siguranță a vizat 280 de elevi și 25 de cadre didactice, zona fiind securizată de urgență de către autorități.
Elementul de muniție a fost identificat în timpul unor lucrări tehnice efectuate în zona sălii de sport a unității de învățământ. Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea a fost alertat prin numărul unic 112, declanșând o procedură rapidă de intervenție.
„Prin apel la numărul unic de urgență 112 a fost semnalată descoperirea unui proiectil în timpul efectuării unor lucrări în zona sălii de sport a școlii din satul Găgești, comuna Bolotești. La locul intervenției au fost mobilizate echipa pirotehnică din cadrul ISU Vrancea, un echipaj cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD din cadrul Secției de pompieri Vidra, precum și echipaje de poliție și reprezentanți ai Serviciului voluntar pentru situații de urgență Bolotești. Au fost dispuse măsuri preventive pentru protejarea populației. Elevii au fost preluați de părinți sau transportați la domiciliu cu microbuzele școlare”, a declarat Florin Olaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
După evacuarea în siguranță a unității școlare, specialiștii pirotehnicieni au preluat controlul asupra perimetrului pentru a ridica muniția în condiții de securitate.
Autoritățile au reafirmat importanța măsurilor de prevenție, recomandând ferm cetățenilor ca, în cazul în care descoperă elemente de muniție sau obiecte suspecte de armament, să nu le atingă, să nu le mute din loc și să alerteze imediat serviciile de urgență.







