Guvernul a aprobat joi o ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața petrolieră pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie, în timp ce președintele Nicușor Dan asigură că raționalizarea carburanților nu este luată în calcul.
OUG poate fi prelungită succesiv cu câte trei luni, atât timp cât persistă împrejurările care au determinat criza.
‘Noi sperăm ca traficul prin Strâmtoarea Ormuz să revină la normal și în felul ăsta piața mondială de petrol să revină la normal. Dacă nu se va întâmpla asta într-un interval de săptămâni, o să vedem o dinamică – adică o să vedeți întâlniri ale guvernului cu actorii din piața asta și măsuri, pe măsură ce lucrurile se întâmplă’, a declarat șeful statului, înainte de a participa la Gala Colegiului Medicilor din România – ‘Medic pentru România. România medicală contează’.
Ce prevede OUG privind criza pe piața carburanților
El a dat asigurări că, în cazul în care actualele măsuri nu se vor dovedi utile, guvernul se va implica.
Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență privind declararea, în perioada 1 aprilie – 30 iunie, a situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, benzină și motorină.
Când poate interveni Guvernul pe piața petrolieră
Ordonanța instituie măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză.
‘Perioada de aplicare a acestor soluții poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză. Impactul implementării actului normativ va fi evaluat periodic pentru a permite ajustarea măsurilor, în funcție de evoluțiile pieței’, a transmis executivul.














