Piața Ovidiu, faleza Cazinoului și centrul vechi din Constanța se vor transforma, în perioada 21 – 24 mai 2026, în principalele puncte de atracție ale orașului cu ocazia sărbătorilor locale. Administrația municipală a anunțat marți că programul din acest an va fi marcat de spectacole multimedia, manifestări interculturale și evenimente artistice dedicate tuturor categoriilor de vârstă.
Potrivit organizatorilor, ediția curentă este construită în jurul ideii de unitate a comunității locale și celebrare a istoriei orașului de la malul mării.
„În perioada 21 – 24 mai 2026, oraşul va fi plin de muzică, lumină, emoţie şi momente care aduc oamenii mai aproape unii de alţii, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Constanţei. ‘Mii de ani de poveşti. Un singur oraş’ defineşte ediţia din acest an a Zilelor Constanţei, dedicate muzicii, diversităţii culturale şi spiritului care uneşte comunitatea. Piaţa Ovidiu, faleza Cazinoului şi centrul vechi vor deveni, timp de patru zile, locuri ale întâlnirii şi ale sărbătorii, unde constănţenii şi turiştii vor putea trăi atmosfera specială a Constanţei”, se arată în comunicatul oficial emis de Primăria Constanța.
Pe scenele principale ale festivalului vor urca trupa 3 Sud Est, Elena Gheorghe, Florin Ristei și Alexandra Ungureanu & Band. Agenda culturală conține, de asemenea, un concert extraordinar susținut de Filarmonica Municipală din Lamia, Grecia, programat pe faleză, chiar în fața Cazinoului Constanța .
Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului va fi parada tradițională a etniilor dobrogene, în cadrul căreia vor fi prezentate costume specifice comunităților din regiune, urmată de spectacole de muzică și dansuri oferite de ansamblurile locale.
Reprezentanții primăriei au precizat că programul complet al evenimentelor de la malul mării, defalcat pe zile și ore, poate fi consultat direct pe platforma web a instituției, transmițând publicului invitația de a fi „parte din povestea unui oraş care, de mii de ani, continuă să adune oameni, emoţii şi amintiri la malul mării”.






