Cristian Chivu a câștigat în Italia, dar povestea lui spune mai mult decât o dublă istorică. Spune ceva despre răbdare, identitate și despre felul în care românii privesc succesul românilor de afară.
În aceste zile pare că s-au consumat toate superlativele pentru performanța istorică reușită de Cristi Chivu, cu Inter Milano, în Italia. Așa că voi evita să mai adaug și eu altele. Dubla Lo Scudetto – Coppa Italia l-au transformat pe Cristian în „Grande Chivu” și este pe deplin meritat.
Italia fotbalistică este la picioarele românului: laude, declarații de dragoste și bineînțeles nelipsitele dedicații pe maneaua „Made in Roumania”. Italienii îl ridică în slăvi pe românul care a reușit în țara lor. Acolo unde au reușit, în ultimii 30 de ani, și alte milioane de români.
Pe aceștia Chivu chiar i-a „răcorit” bine de tot.
Greu de scris despre un om despre care s-a spus deja tot
Mie abia acum mi se pare greu de scris despre Cristi, sau Cristian, cum îl știu italienii. Pare că nimic nu ar mai fi de zis. Și totuși, nu aș vrea să uităm de unde a plecat Chivu.
Nu fotbalistic, despre asta las specialiștii să își expună părerile. Ci din perspectivă umană.
În România, foarte puțini îi dădeau șanse să reușească la un club atât de prestigios, unii abia așteptau să se împiedice și mulți i-au cântat Prohodul luni de zile.
„Nu prinde niciun palton Chivu la Inter! Nici puloverul nu-l îmbracă!”
„În câte săptămâni îl aruncă Interul pe Chivu, nea Mitică, ăăă, ăăă?”. „E gata, după meciul ăsta, e curățat” — cam acesta a fost tonul în „mass-media online” .ro.
Românul cu r mic și Românul cu R mare
Din păcate, nici în Italia nu a fost prea bine văzut Românul. Atunci cu r mic, acum cu R mare.
„M-a rănit ceea ce copiii mei au fost nevoiți să citească despre mine la începutul sezonului. Îmi cer eu iertare față de ei”, spunea Chivu imediat după cucerirea titlului, cu emoție în glas.
Dacă ce s-a scris în țară l-a atins mai puțin, familia și viața lui fiind de mulți ani în Italia, ce s-a spus și s-a scris în Italia l-a afectat nu doar pe el, ci și pe fetele sale. Care orice ar face și oricât de bine s-ar integra acolo, sunt și vor fi mereu fiicele românce ale unor imigranți români.
Ceea ce tatăl lor și-a asumat din primul minut.
„Io sono rumeno.”
Un produs al fotbalului italian, un succes românesc
S-a născut un antrenor român care probabil că va scrie istorie în fotbalul european în anii ce vin.
Însă, indiferent de câte ori va spune „sunt român!”, noi știm cu toții că antrenorul Chivu este un produs 100% al fotbalului italian.
Cristi putea veni în România să antreneze, a avut și oferte, dar a ales să stea departe de fotbalul nostru. Asta nu ne poate opri să ne bucurăm din suflet pentru un român care a reușit „afară”.
Pe lângă alte sute de mii de zidari, bucătari, croitorese, care i-au netezit cărarea.
- A reușit într-un fotbal care nu i-a oferit indulgență: Italia l-a testat înainte să-l aclame.
- A dus cu sine spiritul românesc cu discreție, demnitate și încredere: „Io sono rumeno” a devenit mai mult decât o replică.
- A ales formarea, nu scurtătura: ani în academia Interului, apoi pasul spre seniori.
- A oferit o victorie simbolică pentru diaspora: un român a fost validat într-una dintre cele mai exigente culturi fotbalistice ale Europei.
Halatul, cât e halatul?
Iar pentru haterii de serviciu, am o singură întrebare:
„Halatul, cât e halatul?” Că paltonul nu mai e la modă.
