Sub amenințarea unui boicot american, Franța a retras invitația adresată Africii de Sud de a participa la summitul G7 de la Evian, programat în iunie, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al președinției sud-africane.
Trump acuză Pretoria de persecutarea fermierilor albi și de plângerea depusă la Curtea Internațională de Justiție împotriva Israelului pentru acte de genocid în Gaza.
Africa de Sud este vizată de președintele american de la revenirea sa la Casa Alba, care acuză Pretoria de presupusa persecutare a fermierilor albi și critică Africa de Sud pentru plângerea depusă la Curtea Internațională de Justiție împotriva Israelului pentru acte de genocid comise în războiul din Fâșia Gaza.
De ce SUA au cerut excluderea Africii de Sud de la G7
‘Am aflat că, din cauza presiunilor continue, Franța a trebuit să-și retragă invitația adresată Africii de Sud de a participa la G7’, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui sud-african, Vincent Magwenya, pentru AFP.
‘Ni s-a spus că americanii au amenințat că vor boicota summitul G7 dacă Africa de Sud este invitată’, a adăugat el.
Macron îl invitase personal pe Ramaphosa la summitul G7
Trump a boicotat summitul G20 organizat la Johannesburg în noiembrie și, de atunci, a exclus Africa de Sud din activitățile grupului, a cărui președinție rotativă este deținută de Statele Unite în acest an.
Pretoria a afirmat că președintele francez Emmanuel Macron a fost cel care, în timpul summitului G20 din Africa de Sud, l-a invitat personal pe Cyril Ramaphosa să participe la G7.
Reacția Pretoriei: relația cu Franța rămâne solidă
Decizia de a nu-l invita pe șeful statului sud-african ‘nu va afecta caracterul solid și natura strânsă a relației noastre bilaterale cu Franța’, a declarat purtătorul de cuvânt.
‘Indiferent de aceste evoluții, Africa de Sud rămâne hotărâtă să mențină un dialog constructiv cu Statele Unite. Relația diplomatică dintre Statele Unite și Africa de Sud există de dinainte de administrația Trump și va dura mai mult decât actualul mandat de la Casa Albă’, a adăugat Vincent Magwenya.















