Alegătorii maghiari au votat duminică în număr record la alegerile parlamentare, înregistrandu-se o prezență de 77,8%.
Scrutinul poate pune capăt guvernării de 16 ani a lui Viktor Orbán, cu sondajele independente prevăzând victoria candidatului pro-european Peter Magyar.
Numărătoarea în timp real poate fi urmărită pe site-ul portfolio.hu.
Update ora 23:30: După prelucrarea a 87,82% din procesele verbale, Partidul Tisza rămâne la 138 de mandate, iar alianța Fidesz-KDNP la 54.
Update ora 23:00: După prelucrarea a 77,45% din procesele verbale, Partidul Tisza are 138 de mandate, în timp ce alianța Fidesz-KDNP a acumulat 54.
Update 22:50: Peter Magyar, pe Facebook: „Premierul Viktor Orbán ne-a felicitat prin telefon pentru victorie”.
Update ora 22:30: După prelucrarea a 60,24% din procesele verbale, Partidul Tisza are 136 de mandate, în timp ce alianța Fidesz-KDNP a acumulat 56.
Update ora 22:00: După prelucrarea a 37,4% din procesele verbale, Partidul Tisza are 132 de mandate, în timp ce alianța Fidesz-KDNP a acumulat 59.
Update ora 21:00: Gergely Gulyas, șeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban, a spus că prezența record la vot la alegerile de duminică din Ungaria reprezintă rezultatul unui efort uriaș de mobilizare din partea partidului de guvernământ Fidesz, iar votul a fost unul democratic.
„Ne bucurăm că următorul parlament va avea acest mandat democratic puternic”, a declarat Gulyas, citat de Agerpres, adăugând că este încrezător că Fidesz va obține majoritatea.
Update ora 21:00: „Ungurii au făcut iarăși istorie. Prezența arată că mai bine de șase milioane de maghiari au votat. Marea majoritate a maghiarilor au simțit cât de importante sunt aceste alegeri”, a declarat Peter Magyar, în discursul său susținut după închiderea urnelor.
Update ora 20:45: Partidului Tisza ar fi castigatorul alegerilor parlamentare de duminică, conform unui sondaj al Závecz Research, care indică totodată și o distanță semnificativă a formațiunii politice față de alianța Fidesz-KDNP, transmite ATV.
Update ora 20:00: Urnele de vot din Ungaria s-au închis.
Update ora 19:15: La ora 17:00 – prezența la vot înregistrată a fost de 74,23%. Rezultatul final al alegerilor parlamentare din Ungaria s-ar putea contura în jurul orei 23:30. Este interesant de urmărit cum și dacă participarea alegătorilor din diaspora vor avea un impact major asupra configurației voturilor.
Știrea inițială:
Alegătorii unguri votează duminică în cadrul unor alegeri parlamentare care ar putea pune capăt guvernării de 16 ani a lui Viktor Orban și al căror rezultat este urmărit îndeaproape de capitalele din întreaga lume, în special din Europa și Statele Unite.
Deși au fost observate cozi la numeroase secții de votare din țară, participarea a fost extrem de mare în orașele medii și în rândul tinerilor alegători, care sunt mai favorabili candidatului pro-european Peter Magyar, potrivit analiștilor.
Prezență record la alegerile din Ungaria — cu 14 puncte peste 2022
Cei 7,5 milioane de alegători înregistrați în țară, precum și cei 500.000 înregistrați în străinatate, care au de ales între cinci partide, pot vota în continuare până la ora locală 19:00 (17:00 GMT).
Sondajele independente prevăd o victorie zdrobitoare pentru partidul Tisza al conservatorului pro-european Peter Magyar, care în doi ani a reușit să construiască o mișcare de opoziție capabilă să îl eclipseze pe premierul naționalist Viktor Orban a cărui popularitate a scăzut în același ritm cu creșterea economică a țării.
Instituțiile de cercetare a opiniei publice apropiate guvernului prevăd însă o victorie pentru coaliția Fidesz-KDNP a lui Viktor Orban, care candidează pentru un al cincilea mandat consecutiv.














