Fostul director al FBI, James Comey, s-a prezentat în fața justiției după ce a fost pus din nou sub acuzare pentru o presupusă amenințare la adresa președintelui Donald Trump.
James Comey, în vârstă de 65 de ani, este acuzat în legătură cu o fotografie publicată pe rețelele sociale în mai 2025. Imaginea, ulterior ștearsă, prezenta scoici aranjate în nisip sub forma mesajului „86 47”, interpretat de administrația Trump ca o posibilă amenințare la adresa liderului american. Prima cifră este uneori folosită pentru a exprima dorinţa de a alunga, ba chiar de a ucide pe cineva, iar a doua s-ar putea referi la Donald Trump, al 47-lea preşedinte al Statelor Unite.
Fostul șef al FBI s-a prezentat la un tribunal federal din Alexandria, lângă Washington, unde a participat la o audiere scurtă, fiind ulterior eliberat, potrivit presei americane. Acesta și-a declarat nevinovăția și a afirmat că nu se teme de acuzații.
Cazul a fost anunțat de secretarul interimar al Justiției, Todd Blanche, care a avertizat că orice amenințare la adresa președintelui constituie infracțiune, însă a precizat că fiecare situație este analizată în funcție de context.
James Comey a fost demis de Donald Trump în 2017, în timpul unei anchete privind posibile ingerințe rusești în alegerile prezidențiale din 2016. Relația tensionată dintre cei doi a continuat în anii următori, Comey fiind vizat anterior de o altă procedură penală, anulată în noiembrie. Noua acuzație vine într-un context politic sensibil, marcat de tensiuni și acuzații privind folosirea sistemului judiciar în scopuri politice.















