Românii aleg stabilitatea în locul riscului – barometru INSCOP

Credința și munca domină topul valorilor Românii preferă siguranța unui trai modest în detrimentul unei vieți prospere, dar incerte, potrivit celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research.

Sondajul, desfășurat în perioada 1–7 aprilie 2026 pe un eșantion de 1.100 de persoane, arată că 88,6% dintre respondenți optează pentru stabilitate, chiar dacă aceasta presupune un nivel de trai mai scăzut.

Credința este pe primul loc în topul valorilor, 89,4%, considerând că aceasta este importantă pentru o viață morală. Pe locul trei se află autonomia personală: 84% cred că oamenii ar trebui să se descurce pe cont propriu, fără să depindă de alții, iar 80,7% sunt convinși că poți reuși în viață prin muncă, fără pile și relații.

Pe când, 76,9% dintre români sunt de acord că prea multă libertate duce la haos în societate, în timp ce 75,3% consideră că merită să îți asumi riscuri pentru a avea succes.

Cele mai consistente diferențe de opinie apar între tineri și vârstnici, între persoanele cu educație superioară și cele cu studii primare, și între mediul urban mare și cel rural – indicând, potrivit autorilor, „o polarizare lentă între România tradițională și România modernizată”.

Barometrul Informat.ro – INSCOP” arată o societate organizată în jurul a trei axe majore: stabilitate vs. risc, ordine vs. libertate, moralitate tradițională vs. autonomie morală. Niciun segment nu este “pur” ideologic. România nu este polarizată clasic, ci stratificată în funcție de combinații de valori, cu multă ambivalență. Prin urmare, clivajul politic/ideologic real în societatea românească este mai degrabă între Modernizare vs. Protecție, nu Stânga vs. Dreapta, clivajul tradițional care nu mai are niciun fel de tracțiune reală la nivelul populației”, a declarat Remus Ștefureac, director INSCOP.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente