Israel demolează poduri și case în Liban: un milion de strămutați

Israel a ordonat armatei să distrugă podurile de pe râul Litani și să demoleze case libaneze după modelul Rafah, în timp ce peste un milion de oameni au fost deja strămutați din sudul Libanului.

ONU critică acțiunile israeliene, iar localnicii se tem că zona tampon creată în sud ar putea deveni o nouă ocupație, ca în 1982.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a anunțat că el și premierul Benjamin Netanyahu au ordonat armatei să distrugă toate podurile de pe râul Litani care sunt folosite de Hezbollah, în sudul Libanului, și „să accelereze demolarea de case libaneze”, potrivit Reuters, AFP și The New York Times.

Campania lansată de Israel împotriva Hezbollah, grupare libaneză șiită fondată de Gărzile Revoluționare ale Iranului în anii `80, a dus până acum la strămutarea a peste un milion de oameni în Liban. În țară au fost ucise până în prezent peste 1.000 de persoane, conform autorităților libaneze.

Ministrul Katz a spus că ordinul a fost dat pentru a nu le permite militanților Hezbollah să se apropie de frontiera cu Israel, în sudul Libanului.

Ordinele israeliene: poduri distruse și case demolate pe modelul Gaza

„Prim-ministrul Benjamin Netanyahu și cu mine am ordonat IDF (Forțele de Apărare a Israelului, n.r.) să distrugă imediat toate podurile peste râul Litani care sunt folosite pentru activități teroriste, pentru a împiedica teroriștii și armele Hezbollah să se deplaseze spre sud”, a declarat ministrul israelian al apărării într-un comunicat.

Armata israeliană a primit ordin „să accelereze demolarea caselor libaneze”

Armata, a adăugat ministrul Israel Katz, a primit totodată ordinul de a „accelera demolarea caselor libaneze din satele de contact pentru a dejuca amenințările la adresa comunităților israeliene”.

Peste un milion de strămutați și 1.000 de morți în Liban

Oficialul a precizat că a dispus demolări „pe modelul Rafah și Beit Hanoun”, două orașe din Gaza, într-o mare măsură distruse forțele israeliene în cei doi ani de război din enclava palestiniană.

În general, dreptul internațional le interzice militarilor să atace infrastructura civilă. Șeful ONU pe zona de drepturi ale omului a criticat acțiunile israeliene din Liban, în special folosirea ordinelor de evacuare pe scară largă.

Duminică, anterior comunicatului transmis de guvernul israelian, focul Hezbollah a ucis un prim cetățean israelian, într-o localitate israeliană din zona de graniță. În total, de la începutul războuiului cu Iranul și milițiile aliniate Teheranului, în Israel au murit cel puțin 15 civili.

Temeri de ocupație: ce spun localnicii și ONU

Până în prezent, în luptele din sudului Libanului au fost uciși și doi soldați israelinie.

Israelul a creat o zonă tampon în sudul Libanului, iar mulți localnici se tem că situația s-ar putea transforma într-o nouă ocupație, cum s-a întâmplat după invazia din 1982.

„Simt că asta este o pregătire pentru o ocupație și mă tem că istoria se va repeta”, a declarat, pentru NYT, Iman Ibrahim (30 de ani), o femeie care și-a părăsit satul, Blida, când au escaladat ostilitățile dintre Israel și Hezbollah în această lună. „Tot ce obișnuiam să auzim de la bunicii noștri despre ocupație trăim acum”, a mai spus femeia.

Ministrul Israel Katz a avertizat recent că Libanul s-ar putea confrunta cu pierderi teritoriale dacă nu este dezarmată Hezbollah.

Sursa: HotNews | Data publicării: 2026-03-22

TRUmedia
TRUmediahttps://trumedia.ro
TRUmedia este o publicatie independenta de stiri din Romania, dedicata jurnalismului de calitate si informarii corecte. Redactia TRUmedia acopera zilnic politica, economie, social, international, sport si cultura, oferind cititorilor stiri verificate, analize si editorialuri semnate de personalitati din diverse domenii.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente