Senatorul republican Markwayne Mullin a fost confirmat de Senatul SUA la conducerea Departamentului de Securitate Internă cu 54 de voturi, după destituirea bruscă a lui Kristi Noem de către Donald Trump.
Mullin preia DHS în mijlocul unei crize de finanțare și al tensiunilor legate de politica de imigrație a administrației Trump.
În vârstă de 48 de ani, Mullin, senator republican de Oklahoma, a obținut 54 de voturi, în timp ce 45 de senatori au votat împotriva desemnării sale ca șef al DHS.
Markwayne Mullin, noul șef al DHS: ton mai moderat față de Kristi Noem
El activează în Congresul SUA de 13 ani, dintre care primii zece a fost membru al Camerei Reprezentanților.
Confirmarea sa urmează destituirii neașteptate a lui Kristi Noem de la conducerea DHS de către președintele Donald Trump, la începutul acestei luni. Noem a fost implicată în aplicarea politicii administrației americane privind imigrația.
De ce a fost destituită Kristi Noem de la conducerea DHS
Potrivit presei americane, Trump ar fi luat această decizie după audierea lui Kristi Noem în Congresul american, când ea a fost pusă în dificultate de întrebările referitoare la atribuirea unui important contract public. Lui Kristi Noem ar urma să i se încredințeze o misiune de ”emisar special” pentru America Latină.
Markwayne Mullin este considerat un negociator pragmatic și și-a exprimat intenția de a adopta un ton mai moderat decât predecesoarea sa. În audierile anterioare confirmării sale, el a spus că este amic cu Noem, dar a precizat că stilurile lor de a conduce sunt diferite.
Criza de finanțare a Departamentului de Securitate Internă
Politica liderului de la Casa Albă de a trimite mii de agenți de imigrare în orașe guvernate de democrați a atins punctul de ruptură în ianuarie, când o operațiune masivă de aplicare a legilor privind imigrația în orașul Minneapolis a stârnit proteste și a dus la moartea a doi civili, uciși de agenți federali.
De la 14 februarie, finanțarea Departamentului pentru Securitate Internă a fost suspendată, deoarece democrații din Senat au insistat asupra unor reforme în domeniul controalelor asupra agenților, declanșând o criză în diverse structuri din cadrul agenției.














