Iran a început să permită tranzitul unor nave chineze prin Strâmtoarea Ormuz, în urma unei înțelegeri privind coordonarea traficului maritim, potrivit agenției iraniene Fars, citată de Reuters.
Conform sursei, decizia a fost luată după solicitările formulate de ambasadorul Chinei la Teheran și de ministrul chinez de externe, Wang Yi.
Iranul restricționase puternic circulația prin strâmtoare după atacurile lansate de Statele Unite ale Americii și Israel începând din 28 februarie.
Informația apare în contextul vizitei de stat efectuate la Beijing de președintele american Donald Trump, care a discutat cu liderul chinez Xi Jinping despre menținerea deschisă a Strâmtorii Ormuz pentru transporturile energetice internaționale.
Reuters notează că nu este clar în ce măsură noua decizie schimbă efectiv situația din teren, în condițiile în care Teheranul transmisese anterior că navele considerate neutre, în special cele asociate Chinei, pot traversa zona dacă își coordonează deplasările cu armata iraniană.
Miercuri, un super-petrolier chinez care transporta aproximativ două milioane de barili de petrol iranian a traversat strâmtoarea, după ce fusese blocat timp de două luni în Golful Persic, potrivit datelor de monitorizare a traficului maritim.







