Termen limită 1 mai: democrații votează limitarea războiului cu Iranul

Democrații din Senat și Camera Reprezentanților votează marți două rezoluții pentru a limita puterile militare ale lui Donald Trump față de Iran și Cuba, cu termenul constituțional de 1 mai aproape.

Demersul invocă Rezoluția privind puterile de război din 1973, deși toate tentativele anterioare similare au eșuat în fața majorității republicane.


Propunerea din Senat se referă la Cuba și a fost impulsionată de senatorii democrați Tim Kaine, Adam Schiff și Ruben Gallego, care-l acuză pe Trump că, ‘prin atacurile împotriva Iranului și Venezuelei, a trecut peste autoritatea exclusivă a Congresului de a declara război’.

Congresul american: De ce 1 mai este termenul limită pentru războiul cu Iranul

În paralel, democrații din Camera Reprezentanților încearcă să obțină votarea unei rezoluții care să limiteze operațiunile militare împotriva Iranului, cu numai câteva zile înainte de termenul limită dincolo de care președintele ar avea nevoie de autorizația din partea Congresului pentru a continua războiul întrerupt în prezent de un armistițiu, potrivit Agerpres.

Ambele demersuri au ca bază legală rezoluția privind puterile de război din 1973, ce acordă Congresului prerogativa de a aproba orice atac american în străinătate care nu este declarat oficial război.

Ce spune Rezoluția privind puterile de război din 1973

Totuși, aproape fiecare președinte american din ultimele decenii a ignorat această rezoluție, fiecare invocând autoritatea sa de comandant suprem al forțelor armate. Unii au cerut doar autorizații limitate pentru utilizarea forței din partea Congresului, cum a fost cea care a servit drept bază pentru războiul din Irak din 2002.

Respectivul act din anul 1973 le mai impune președinților să retragă forțele americane din orice conflict neautorizat de Congres în termen de 60 de zile, termen ce poate fi prelungit cu 30 de zile dacă președintele motivează acțiunea printr-o ‘necesitate militară imperativă’.

Toate tentativele anterioare ale democraților au eșuat

Prin urmare, primul termen limită este 1 mai, la două luni de când SUA și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului.

Însă toate încercările anterioare ale democraților de a limita prerogativele militare ale președintelui Trump au eșuat în fața majorității republicane, încercări ce s-au succedat după operațiunea din 3 ianuarie prin care a fost capturat președintele venezuelean Nicolas Maduro.

Marius Dan
Marius Dan
Marius Dan este redactor la TRUmedia, acoperind un spectru larg de teme: de la social si economie la sanatate si politica. Versatil si productiv, este genul de jurnalist care poate trece de la o stire locala la una internationala fara sa piarda din rigoare sau context.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente