Curtea Constituțională judecă miercuri sesizarea lui Nicușor Dan împotriva legii care ar permite cedarea gratuită a 20% din plajele Mării Negre autorităților locale riverane.
Legea contestată ar permite cedarea gratuită a unor plaje de stat autorităților locale, deși plajele aparțin domeniului public al statului.
În luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă.
Ce prevede legea contestată privind plajele Mării Negre
Noua soluție legislativă instituie posibilitatea ca titularul dreptului de proprietate a plajelor să atribuie în folosință gratuită autorităților administrației publice locale din localitățile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafața plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, cu destinația de plajă publică.
Șeful statului arată în sesizare că titularul dreptului de proprietate este statul, întrucât faleza și plaja mării sunt prevăzute în lista bunurilor care aparțin domeniului public al statului.
De ce consideră Nicușor Dan că legea plajelor este neconstituțională
El atrage atenția că autoritățile administrației publice locale, care nu reprezintă instituții de utilitate publică, nu au capacitatea de a primi astfel de terenuri.
Astfel, soluția legislativă ce vizează atribuirea în folosință gratuită autorităților administrației publice locale din localitățile riverane Mării Negre a unei cote de până la 20% din suprafața plajelor utilizate în scop turistic contravine dispozițiilor articolului 136 alineatul 4, teza finală din Constituție, apreciază președintele.













