Regula 40% sportivi români, la CCR: Nicușor Dan o contestă

Curtea Constituțională judecă miercuri sesizarea lui Nicușor Dan împotriva legii care obligă echipele să alinieze minimum 40% sportivi români în competițiile naționale oficiale.

Președintele susține că legea încalcă nediscriminarea și libera circulație a lucrătorilor, garantate de Constituție și tratatele europene.


Este vorba despre actul normativ pentru completarea Legii educației fizice și sportului 69/2000.

Sesizare neconstitutionalitate: De ce a atacat Nicușor Dan legea cu 40% sportivi români

Șeful statului a transmis la finalul anului trecut o sesizare de neconstituționalitate asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competițiile naționale oficiale să fie români, motivând că actul normativ este discriminatoriu.

‘Susțin ferm obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi și de a investi în formarea lor. Aceste scopuri sunt legitime și necesare. Totuși, ele trebuie realizate cu respectarea Constituției României și a dreptului Uniunii Europene, la care România este parte’, a scris șeful statului, pe Facebook.

Ce riscă legea sportului la CCR: conflict cu dreptul european

El consideră că legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, consacrate atât de Constituție, cât și de tratatele europene, prin raportarea directă la cetățenia sportivilor.

În plus, susține președintele, legea afectează dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor europeni la competițiile naționale.

Alternativele propuse: academii și centre de juniori în loc de cote

Totodată, în opinia sa, nu se respectă cerințele de calitate și claritate a legii, inclusiv prin stabilirea unor sancțiuni contravenționale care depășesc cadrul general prevăzut de legislația în vigoare, fără o derogare expresă.

‘Experiența altor state europene și regulamentele UEFA arată că sprijinirea sportivilor formați local se poate face eficient fără criterii bazate pe cetățenie, ci prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare’, subliniază șeful statului.

Cristescu Mara
Cristescu Mara
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente