Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, valabilă de miercuri dimineață până sâmbătă la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, România va fi traversată de o masă de aer rece care va determina scăderi termice de 8-12 grade față de mediile multianuale ale perioadei.
Procesul de răcire va cuprinde întreaga țară începând de miercuri, însă valorile cele mai scăzute se vor înregistra joi și vineri. Pe parcursul nopților, se va produce brumă local în jumătatea de nord a teritoriului și izolat în restul regiunilor.
Precipitații sub formă de ninsoare și intensificări ale vântului
În intervalul menționat, ploile vor fi prezente cu precădere în sudul și estul țării, unde cantitățile de apă pot depăși izolat 20 l/mp. La munte, precum și în dealurile subcarpatice ale Moldovei și în estul Transilvaniei, vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță și măzăriche).
„La altitudini în general de peste 1.400 de metri, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, cu grosimi estimate între 5 și 8 cm”, precizează reprezentanții ANM. Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze de 40-45 km/h, în timp ce la munte rafalele vor depăși 70 km/h.
Prognoza specială pentru București: Maxime de doar 8 grade
În Capitală, răcirea va fi accentuată. Dacă miercuri temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, joi vremea va deveni deosebit de rece, cu o maximă de aproximativ 8 grade Celsius.
Joi: Cer noros, ploi temporare și vânt moderat (rafale de până la 45 km/h). Minima nocturnă va coborî spre 3 grade, iar în zona preorășenească spre 1 grad Celsius.
Vineri: Valorile termice se vor menține scăzute, cu o maximă de 12-14 grade și probabilitate ridicată de ploaie în cursul după-amiezii.
Meteorologii avertizează că instabilitatea se va menține până sâmbătă dimineața, când temperaturile vor începe un ușor proces de redresare, deși se vor menține sub pragul normal al finalului de aprilie.









