Baza PSD cere în opoziție: votul din 20 aprilie decide

La întâlnirea regională București-Ilfov a PSD, aproape toți participanții care au luat cuvântul au cerut trecerea partidului în opoziție, a spus președintele Sorin Grindeanu.

Decizia finală revine votului din 20 aprilie, după opt întâlniri regionale de consultare cu membrii partidului.


‘În 20 aprilie avem votul și astăzi desfășurătorul a fost același ca și în celelalte întâlniri regionale. Am prezentat situația la zi – și eu, și colegii din Guvern -, pornind de la vicepremier și continuând cu miniștrii prezenți, imaginea guvernării, autoevaluarea pe care și-au făcut-o sau ne-o facem vizavi de prezența noastră în coaliție și în Guvern. După aceea, am prezentat scenariile în care putem intra odată cu votul din 20 aprilie. Dezbaterile în sală continuă. Și să știți că ritmul sau tonul, ca să fiu mai corect, e cam același peste tot. Poate aici, la București, ca să trag o concluzie, până am ieșit noi din sală, aici cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut să trecem în opoziție. Aproape toată lumea. Dar votul va spune în 20 aprilie ce va face PSD’, a spus Grindeanu după prima parte a întâlnirii regionale București – Ilfov a PSD.

El a adăugat că aceasta este a șasea întâlnire regională a partidului și că au mai rămas două – regiunea Nord-Vest și regiunea Vest -, care vor avea loc pe 17 aprilie și 18 aprilie.

Sandu Octavia
Sandu Octavia
Octavia Sandu are studii de management și leadership. Și-a construit o carieră în consultanță și coordonare de proiecte înainte de a intra în jurnalism. La TRUmedia acoperă o plajă largă de subiecte și semnează analize cu accent pe evoluții și mecanisme pe care cifrele și titlurile singure nu le spun. A adus cu ea în redacție rigoarea și obiceiul de a căuta contextul înainte de concluzie.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente