UDMR stabilitate politica – Csoma Botond apara coalitia
UDMR dorește stabilitate politică și apără formula actuală a coaliției, inclusiv cu Ilie Bolojan premier, avertizând că tensiunile interne favorizează creșterea unui anumit partid.
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a invocat acordul de coaliție care prevede o rotativă în 2027 și a respins orice schimbare de ministere.‘După adoptarea bugetului, eu am crezut că lucrurile se vor liniști puțin în coaliție. Din păcate, nu s-a întâmplat așa. Atunci am crezut, având în vedere că s-a obținut acel compromis, acel un miliard cerut de PSD pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei, că vom intra cumva pe un făgaș mai calm, mai normal. Nu s-a întâmplat, nu știu ce se va întâmpla. Poziția UDMR este clară – dorim stabilitate politică, nu mai avem nevoie și de o criză politică. (…) Sigur că se poate (și fără Ilie Bolojan premier – n.r.), nu cred că o coaliție stă într-un singur om, dar nu cred că ar fi de dorit ca acum prim-ministrul să fie schimbat. Am avut un acord de coaliție care prevede și o rotativă în 2027, eu cred că ar trebui păstrat. (…) Nu cred că s-ar impune nicio schimbare de ministere. Nu știu ce ar justifica o schimbarea de ministere. Eu cred că ar trebui să rămână în aceeași formulă’, a afirmat Csoma Botond, la Palatul Parlamentului.













