Un pacient de 68 de ani cu Parkinson avansat și-a recăpătat controlul corpului după ce Spitalul Clinic Județean Arad a început să aplice tratamentul Duodopa — medicament gel administrat direct în intestinul subțire.
Tratamentul clasic oral nu mai oferea rezultate pentru pacientul cu peste zece ani de boală, iar noua pompă portabilă programabilă a redus imobilitatea cu peste 80% în câteva zile.
Echipa medicală a Secției Clinice Neurologie a SCJU a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, că a început să asigure acest nou tip de tratament pentru pacienții cu Parkinson.
Cum funcționează tratamentul Duodopa pentru Parkinson avansat
Anul trecut, în cadrul secției, s-a implementat tratamentul asistat de dispozitiv (destinat pacienților cu o altă formă de boală Parkinson), iar în urmă cu cinci zile, un pacient de 68 de ani diagnosticat cu o formă avansată a acestei boli a început să urmeze tratamentul cu ajutorul unui nou dispozitiv – Duodopa – prin intermediul căruia medicația este administrată direct în intestinul subțire, pentru o acțiune mai eficientă asupra simptomelor bolii.
Pacientul, cu un istoric de peste zece ani de luptă împotriva bolii, se confrunta în ultima perioadă cu simptome care îi limitau drastic independența. Deși urma o schemă de tratament oral, evoluția bolii i-a afectat foarte mult sarcinile zilnice, precum mersul sau hrănirea.
Primul pacient tratat la Arad: imobilitate redusă cu 80% în câteva zile
În urma examinării, medicii au ajuns la concluzia că pentru acest pacient cea mai bună soluție constă în implementarea unei terapii de înaltă precizie.
‘Spre deosebire de tablete, care sunt absorbite neuniform din stomac, dispozitivul Duodopa utilizează o pompă portabilă programabilă care administrează medicamentul sub formă de gel, direct în intestinul subțire. La doar câteva zile de la montarea pompei, pacientul a prezentat o îmbunătățire spectaculoasă. Imobilitatea a fost ameliorată cu peste 80%, permițându-i acestuia să își recapete controlul asupra propriului corp. Iată că această procedură marchează o etapă esențială în gestionarea cazurilor complexe unde tratamentul medicamentos clasic nu mai oferă rezultate’, a explicat șeful Secției Clinice Neurologie, dr. Constantin Covăsală, medicul curant al pacientului.
Procedura de fixare a dispozitivului în intestinul subțire a fost realizată printr-o intervenție minim invazivă – gastrostomie endoscopică percutană, realizată de o echipă multidisciplinară.















