CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au înfruntat în etapa a opta din play-off-ul SuperLigii și au împărțit un punct care satisface, în fond, doar echipa din Oltenia.
Filipe Coelho poate pleca liniștit din Ardeal. Punctul luat la Cluj ține pe Universitatea Craiova comod în fruntea clasamentului, cu 46 de puncte, și o apropie tot mai mult de un titlu așteptat cu sufletul la gură în Bănie.
Daniel Pancu, în schimb, rămâne cu frustrarea unui joc pe care l-a controlat în mare parte, dar nu l-a putut transforma în victorie. CFR Cluj urcă la 41 de puncte, dar distanța față de lider rămâne cinci puncte, cu două etape de jucat.
Primul act: război de poziție
Cele două formații au intrat în teren știind exact ce au de câștigat și ce au de pierdut. Atitudinea s-a văzut imediat: CFR a apăsat accelerația și a încercat, Craiova a încercat în joc pragmatic, axat doar pe blocarea adversarului. Gazdele, în 4-2-3-1 cu Zahovic vârf de lance și Korenica și Cordea pe flancuri, au avut posesia și inițiativa.
Oltenii conduși de Cicâldău și Mekvabishvili la mijloc au rezistat însă cu disciplină, fără să se avânte în contraatacuri riscante. Ocaziile au întârziat să apară. Huja a trimis cu capul la colțul lung în minutul 43, puțin peste. A fost semnalul că meciul se poate deschide, însă imediat fluierul arbitrului a consemnat pauza.
Actul doi: bara și scandalul
Repriza secundă a ridicat temperatura imediat. Minutul 49, Keita preia din marginea careului și trage puternic. Mingea se izbește de bară. Gruia oftează, Pancu sare de pe bancă, jucătorii clujeni își pun mâinile în cap. Un centimetru desparte CFR Cluj de un gol care ar fi schimbat tot.
Cinci minute mai târziu, alt cutremur: o minge atinge mâna lui Rus în careu, la o fază fixă. Clujenii cer penalty în gura mare. VAR-ul intră în acțiune, Bîrsan studiază minutios situația și decide: nu e penalty. Pe banca ardelenilor, Pancu explodează. Frustarea lui era, de altfel, anunțată: în conferința de presă de dinainte, antrenorul CFR-ului declarase că „la trei din patru meciuri cu Craiova, am simțit că adversarul a fost avantajat”
Coelho gestionează inteligent, Pancu riscă, dar fără rezultat
Filipe Coelho a reacționat treptat, introducând pe Al-Hamlawi și Baiaram în a doua repriză pentru a mai stabiliza o echipă care ajunsese ocazional vulnerabilă pe contraatac. A funcționat. Craiova nu a pierdut forma compactă și, pe final, a mai creat și câteva momente de pericol în fața lui Marian Popa, dar fără să fructifice.
CFR a continuat să forțeze, dar fără inspirația și claritatea necesare în fața unui adversar care știa exact ce are de apărat.
Clasament și calcule
Remiza de la Gruia lasă lucrurile aproape clare în ierarhie. Universitatea Craiova are 46 de puncte, cinci în fața lui U Cluj (locul 2), care mai are de jucat cu Rapid. Dacă oltenii câștigă unul din ultimele două meciuri, titlul revine în Bănie pentru prima dată după sezonul 2019/2020.
CFR, pe locul 3 cu 41 de puncte, luptă în continuare pentru un loc european.Un 0-0 care, pe tabelă, pare steril. Dar în contextul acestui campionat, pentru Universitatea Craiova a fost un pas uriaș spre un trofeu aproape atins.„O să avem un meci dificil împotriva unei echipe care a pierdut ultima dată acasă în octombrie” — spusese Coelho înainte de meci. Și avusese dreptate. Dar tot el a plecat cu punctul.







