Secretarul de stat coordonator în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Emil Florian Dumitru, a lansat un apel ferm la integritate și transparență în funcționarea instituțiilor publice din domeniul agricol, în urma informațiilor recente furnizate de Direcția Națională Anticorupție. Oficialul a subliniat că „APIA și structurile care gestionează fonduri europene și subvenții pentru fermieri trebuie să își păstreze credibilitatea, autoritatea și demnitatea instituțională, având în vedere responsabilitatea uriașă pe care o au față de agricultorii români și față de banul public”.
Emil Florian Dumitru a precizat că, din poziția sa, consideră imperativ ca toate entitățile subordonate ministerului să funcționeze după reguli clare și cu respectarea strictă a legii.
Reacția vine în contextul în care oficialul a menționat că a luat act de comunicatul DNA referitor la fostul secretar de stat Adrian Pintea, suspectat de intervenții pentru transferul ilegal al unei persoane într-o instituție din cadrul ministerului.
Deși a ținut să menționeze că „fiecare persoană are dreptul să își probeze nevinovăția în cadrul procedurilor judiciare, cu respectarea prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare”, Emil Florian Dumitru a punctat necesitatea unei asumări a responsabilității politice.
„Având în vedere funcțiile publice ocupate și impactul pe care astfel de situații îl au asupra imaginii instituțiilor statului, consider că un gest de onoare și responsabilitate publică din partea domnului Adrian Pintea ar fi necesar în această perioadă”, a afirmat acesta.
Acest demers de „aprindere a luminii în agricultură” survine într-un moment critic pentru agențiile de plăți, având în vedere că Adrian Pintea a deținut timp de șapte ani funcția de director general al APIA înainte de a fi promovat ca secretar de stat, fiind responsabil de gestionarea a miliarde de euro din fonduri europene. Ministerul Agriculturii a fost periodic sub lupa procurorilor pentru modul în care au fost făcute numirile în funcții publice, iar aceste noi suspiciuni pun sub semnul întrebării stabilitatea administrativă a sistemului de subvenționare.
În încheierea mesajului său, Emil Florian Dumitru a transmis că „instituțiile agricole ale statului trebuie să fie conduse profesionist, transparent și exclusiv în interesul fermierilor români”. Mesajul său final a fost unul de distanțare clară față de practicile aflate sub investigație, declarând fără echivoc: „Integritatea APIA este nenegociabilă. Din respect pentru fermieri, pentru banul public și pentru prestigiul acestei instituții, refuz să lucrez alături de persoane asupra cărora planează probleme de integritate și încălcare a legii!”.







