O acumulare de gaze de la aragaz a provocat sâmbătă o explozie într-un bloc din municipiul Caracal, rănind proprietara apartamentului și determinând evacuarea a 25 de locatari.
Structura de rezistență a blocului cu patru etaje nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în locuințe, potrivit ISU Olt.
La locul exploziei, care a afectat patru locuințe din blocul respectiv, s-a deplasat și o echipă de la Inspectoratul de Stat în Construcții pentru a stabili dacă a fost sau nu afectată structura de rezistență a clădirii.
Explozie bloc Caracal: cum s-a produs acumularea de gaze
‘Din datele preliminare puse la dispoziție de echipa Inspectoratului de Stat în Construcții, structura de rezistență a blocului nu a fost afectată. Acumularea de gaz s-a produs, cel mai probabil, de la un aragaz. Locatarii de pot întoarce în locuințe’, a declarat Alin Băsășteanu.
În urma deflagrației, proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 57 de ani, a suferit arsuri de gradul I și II pe față și pe mâini, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina de către un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, iar 25 de locatari din bloc au fost evacuați.
Starea victimei și intervenția echipajelor de urgență
Alimentarea cu gaze pe scara afectată de explozie a fost sistată.
Blocul în care a avut loc explozia este unul cu patru etaje. Explozia nu a fost urmată de incendiu.















