Ministerul Apărării Naționale admite că unele contracte de achiziții militare finanțate prin programul european SAFE ar putea să nu fie semnate până la termenul-limită stabilit de Uniunea Europeană, dacă negocierile nu oferă suficiente garanții pentru statul român.
Reacția MApN vine după aprobarea de către Comisia Europeană a planului României pentru programul SAFE (Security Action For Europe), prin care țara noastră poate accesa aproximativ 16,68 miliarde de euro pentru investiții în apărare și infrastructură strategică.
Ministerul susține că prioritatea nu este respectarea unui calendar „arbitrar”, ci semnarea unor contracte avantajoase și sigure pentru România. Oficialii spun că anumite companii implicate în negocieri au ridicat obiecții legate de condițiile tehnice și contractuale cerute de partea română.
Potrivit Armatei, procesul de negociere este unul complex și presupune verificarea ofertelor tehnice, dar și armonizarea clauzelor juridice și financiare. În aceste condiții, unele contracte ar putea fi întârziate și să depășească termenul de 31 mai, limită prevăzută pentru anumite achiziții individuale din programul SAFE.
MApN insistă însă că eventualele întârzieri nu înseamnă abandonarea programului, ci o măsură de „protejare a interesului național”. Instituția avertizează că acceptarea unor condiții insuficient negociate ar putea crea probleme pe termen lung atât pentru securitatea țării, cât și pentru modul în care sunt cheltuiți banii publici.
Prin SAFE, România are în plan 21 de programe de înzestrare militară, estimate la aproximativ 9,6 miliarde de euro în perioada 2026-2030. Dintre acestea, 10 sunt realizate în comun cu alte state europene, iar 11 reprezintă achiziții individuale ale Armatei Române.
Printre cele mai importante contracte se numără achiziția de blindate Lynx, sisteme antiaeriene, elicoptere H225M, drone, radare și muniție, multe dintre ele urmând să includă și producție locală în România.







