Nu mai e niciun secret că toate performanțele sportivilor români dinainte de Revoluție, dar și multe dintre cele obținute după decembrie ’89, au fost posibile datorită finanțării din banii noștri, ai tuturor românilor.
Acum nu știu dacă putem vorbi doar despre o dictatură, dacă era cu adevărat o strategie națională sau obișnuința că sportul e „obligat” să producă imagine și glorie pentru țara asta.
Dar fie că vorbim de un buget generos alocat în acele vremuri acestui domeniu sau de alt gen de avantaje, tot în sprijinul performanței, sportivii, antrenorii și ceilalți care compuneau întregul nu aveau mari motive să se vaite. Existau cu adevărat, și în toată România, dincolo de fotbal, gimnastică, box, baschet, sporturi de apă, handbal sau tenis de masă, iar problema care se punea atunci nu era dacă aveam rezultate, ci cât de multe obțineam.
O trecere în revistă a acelor performanțe ar da naștere unui roman cu foarte multe volume, însă rândurile acestea nu sunt în primul rând despre trecut, ci despre prezent. Un „prezent” identificat totuși cu ceva vreme în urmă, când economia a început să fie pusă pe butuci, legile să fie schimbate (și) în defavoarea sportului, iar potențialii investitori/sponsori să fie alungați de taxele din ce în ce mai mari sau din cauza refuzului de a mai intra în tot felul de combinații cu iz penal.
S-au schimbat pe bandă rulantă guverne, prim-miniștri, „coloraturi” politice și multe altele, dar o constantă a rămas „din fericire”: nouă (adică lor) de sport nu ne pasă. „Trăiți cu ce mai aveți și lăsați-ne în pace!”, acesta pare să fi fost sloganul unanim însușit de cei care au condus pe rând țara asta, deși în fiecare campanie electorală exista cel puțin o „vrăjeală” conform căreia situația se va îmbunătăți.
În fond, de ce ai revigora un domeniu ce are doar darul să însănătoșească populația din toate punctele de vedere și nu să-ți sporească ție, Putere, conturile din bancă și veniturile de tot felul?!
Ministerul Sportului a fost transformat într-o banală agenție fără niciun fel de cuvânt, iar în afară de fotbal, care se mai descurcă prin prisma popularității și a unor privați controversați, celelalte discipline aproape că devin invizibile de la un an la altul. Excepțiile nu se pun la socoteală, că de aceea se și numesc așa. Câte or mai fi și acestea…
În mod firesc, întrebarea pe care și-ar pune-o oricine în astfel de cazuri este: și noi ce facem? Răspunsul însă, tot logic, din păcate, înseamnă adaptarea la situația de față a unei replici dintr-un celebru serial american: „Noapte bună, România, oriunde te-ai afla!”.
