Comisia Națională a României pentru UNESCO lansează un program de evenimente culturale și educaționale pe tot parcursul anului, pentru a marca 70 de ani de prezență românească în organizație.
Evenimentele vor acoperi domeniile educație, cultură și științe, iar primul va fi expoziția despre Geoparcuri Internaționale UNESCO din Europa.
Pentru a celebra această aniversare, Comisia Națională a României pentru UNESCO va organiza, în perioada martie – decembrie, o serie de evenimente în domeniile de competență ale UNESCO – educație, cultură, științe naturale, științe socio-umane, comunicare și informare. Programul își propune să evidențieze atât proiectele și inițiativele asociate desemnărilor UNESCO din România, cât și contribuția țării noastre la activitatea organizației de-a lungul ultimelor șapte decenii.
70 de ani de România în UNESCO — ce evenimente sunt planificate
Evenimentul inaugural va cuprinde vernisajul expoziției ‘Stone Made Objects’, care invită publicul să descopere poveștile geologice și antropologice ale obiectelor provenite din peste treizeci de Geoparcuri Internaționale UNESCO din Europa.
‘Este o celebrare a creativității oamenilor care au reușit să transforme materialul geologic în practici sau industrii, cu impact economic, social și cultural – la nivel local, regional sau internațional’, se arată în comunicat.
Programul complet al manifestărilor din cadrul ‘UNESCO 70 România – celebrăm trecutul clădind împreună viitorul’ este disponibil pe CNR-UNESCO.ro.
foto: Facebook















