Consiliul General al Municipiului București dezbate joi un proiect pentru reabilitarea Pasajului Victoriei, investiție de 247 milioane lei finanțată din bugetul local, după ce expertiza tehnică a constatat o stare avansată de degradare.
Pasajul de 635 de metri prezintă beton corodat, infiltrații și șine de tramvai rupte, iar lucrările estimate la 28 de luni includ hidroizolație, refacerea căii de rulare și un sistem de ventilație.
Finanțarea se va asigura din bugetul propriu al Municipiului București.
Reabilitarea Pasajului Victoriei: ce lucrări sunt prevăzute
Conform indicatorilor tehnico-economici, investiția are o valoare totală de 247 milioane lei, dintre care 4,4 milioane lei pentru proiectare și 345.000 pentru expertiza tehnică.
Pasajul rutier subteran are o lungime totală de 635 de metri și o suprafață totală de 25.000 mp.
247 milioane lei din bugetul Bucureștiului — cum se împarte investiția
Durata de realizare a investiției este estimată la 28 de luni, dintre care patru pentru proiectare.
În referatul de aprobare sunt invocate concluziile expertizei tehnice de specialitate, conform cărora pasajul se află într-o ‘stare nesatisfăcătoare, cu elemente constructive aflate într-o stare avansată de degradare’. Sunt necesare lucrări de reabilitare și înlocuire a unor elemente.
Starea actuală a pasajului: beton corodat, șine rupte și iluminat uzat
‘Lucrările propuse a se executa vor conduce la îmbunătățirea siguranței cetățenilor și vor influența benefic zona atât din punctul de vedere al ambientului, cât și din punct de vedere socio-economic’, menționează sursa citată.
Printre deficiențele identificate se numără: beton corodat, armături fără strat de acoperire, beton degradat prin carbonatare, infiltrații, fisuri din contracție, degradarea protecției anticorozive. Totodată, la nivelul șinelor de tramvai s-au constatat: ruperi, patinări, uzură ondulatorie și defecte în zona sudurii. Aparatele de iluminat existente sunt uzate fizic și moral, iar distribuția luminii este neconformă cu standardele în vigoare.
Printre lucrările propuse se numără: decopertarea părții superioare a pasajului, curățarea armăturilor vizibile și completarea zonelor corodate, așternerea unei hidroizolații performante, refacerea căii de rulare și căii de tramvai, refacerea peroanelor stației de tramvai, executarea de marcaje și montarea de indicatoare, refacerea iluminatului în pasaj și pe rampe, realizarea unui sistem de ventilația în pasaj, realizarea unui sistem de supraveghere a traficului.













