Taxi adaptat pentru persoanele cu dizabilități din București: USR propune un proiect-pilot de patru luni

Consilierii generali USR București au inițiat un proiect-pilot de transport adaptat pentru persoanele cu dizabilități, un serviciu inexistent în prezent în Capitală, deși este prevăzut de lege.

În baza proiectului intitulat ‘Mobilitate incluzivă în Municipiul București’, operatorii de taxi vor putea participa voluntar la furnizarea de transport adaptat, utilizând vehicule echipate corespunzător și personal instruit.

De ce nu există taxi adaptat pentru persoane cu dizabilități în București

‘În București nu există, în prezent, un serviciu de taxi la cerere pentru persoanele cu mobilitate redusă, deși acest lucru este prevăzut de lege. Această lipsă limitează accesul persoanelor cu dizabilități la servicii esențiale și le afectează calitatea vieții’, se arată într-un comunicat al USR transmis, luni, AGERPRES.

Conform proiectului, pe durata celor patru luni de implementare, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București va coordona progrmul, va analiza datele colectate și va prezenta un raport complet Consiliului General. Acest raport ar urma să stea la baza dezvoltării unui serviciu permanent de mobilitate incluzivă.

‘Nu mai putem ignora o problemă care afectează zilnic mii de bucureșteni. Acest proiect-pilot este un prim pas concret pentru a veni cu soluții reale. Vrem un București accesibil pentru toți’, a declarat consilierul general Nicorel Nicorescu, inițiator al proiectului.

Cum funcționează proiectul-pilot de transport accesibil

Consilierul general Bogdan Sabo, co-inițiator, a transmis, la rândul său, că proiectul va pune bazele viitorului serviciu de transport accesibilizat în regim de taxi.

‘Ne adresăm persoanelor cu handicap fizic permanent, dar și celor cu dizabilități locomotorii temporare. Prin acest proiect-pilot vom colecta datele necesare pentru construirea unui program permanent și vom identifica soluții pentru ca vehiculele adaptate să fie disponibile în mod constant pe străzile Capitalei’, a precizat el.

Marius Dan
Marius Dan
Marius Dan este redactor la TRUmedia, acoperind un spectru larg de teme: de la social si economie la sanatate si politica. Versatil si productiv, este genul de jurnalist care poate trece de la o stire locala la una internationala fara sa piarda din rigoare sau context.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente