Nicușor Dan propune candidatura Cioloș la șefia Francofoniei

Dacian Cioloș, fost comisar european și prim-ministru, a fost propus de președintele Nicușor Dan drept candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.

Europa de Est nu a dat niciodată un secretar general al Francofoniei, iar candidatura lui Cioloș concurează cu doi candidați din Africa Centrală.


Anunțul a fost făcut luni de președintele Nicușor Dan la un eveniment organizat, la Palatul Cotroceni, cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei.

Această candidatură, a spus șeful statului, este una ”constructivă”, orientată spre viitor și are vocația de a reuni.

Dacian Cioloș candidează la secretariatul general al Francofoniei — cine mai este în cursă

Președintele a arătat că, pentru țara noastră, Francofonia este o alegere asumată de mult timp și reprezintă ‘o adevărată plusvaloare care se reflectă și din punct de vedere economic’.

Nicușor Dan a reiterat că România este unul dintre principalii susținători ai Francofoniei instituționale.

El a precizat că, în prezent, pentru funcția de secretar general al Francofoniei există doi candidați care provin din aceeași regiune geografică – Africa Centrală.

De ce România lansează această candidatură acum

‘În acest context, credem că apariția unei noi candidaturi poate aduce o opțiune suplimentară și, mai ales, poate stimula o dezbatere necesară despre viitorul organizației. Pentru toate aceste elemente, dar și pentru rolul important pe care țara noastră îl are în cadrul Francofoniei, am plăcerea să vă anunț că avem în vedere implicarea României în această competiție prin lansarea oficială a unei candidaturi – candidatura domnului Dacian Cioloș, fost prim-ministru și fost comisar european pentru Agricultură’, a transmis șeful statului.

Potrivit acestuia, este momentul ca România să se profileze internațional.

‘Este o opțiune care vine dintr-o regiune care nu a mai dat, până acum, un secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei. Este o opțiune cu vocația de a reuni, este o opțiune constructivă și orientată spre viitor. Și este momentul ca România să se profileze mai puternic ca națiune decisă să ia parte, prin contribuții tot mai consistente, la marile proiecte internaționale’, a arătat Nicușor Dan.

Ce rol are România în Organizația Internațională a Francofoniei

Dacian Cioloș a afirmat că Francofonia a fost ‘busola’ care i-a orientat viața și parcursul profesional. ‘Ce m-a sedus la Francofonie este acest sentiment de libertate’, a arătat Dacian Cioloș. El a făcut apel la pragmatism, pentru ca Francofonia să fie un mediu puternic.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a subliniat, la rândul său, că franceza nu este doar o limbă străină, ci este ‘un simbol al libertății noastre regăsite’.

El a amintit că Francofonia a fost una din primele structuri internaționale la care România a aderat după 1989. ‘Pentru țara noastră, această apartenență are un caracter istoric profund’, a arătat președintele Senatului, adăugând că România este recunoscută ca ‘stat-far’ al Francofoniei în regiune.

TRUmedia
TRUmediahttps://trumedia.ro
TRUmedia este o publicatie independenta de stiri din Romania, dedicata jurnalismului de calitate si informarii corecte. Redactia TRUmedia acopera zilnic politica, economie, social, international, sport si cultura, oferind cititorilor stiri verificate, analize si editorialuri semnate de personalitati din diverse domenii.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente