România raportează ONU: 208 din 251 de recomandări privind drepturile omului, în implementare

Guvernul a aprobat joi transmiterea unui raport oficial către ONU privind protecția drepturilor omului, document care acoperă perioada mai 2023 – prezent și vizează 208 din cele 251 de recomandări primite.

Raportul, elaborat în cadrul celui de-al patrulea ciclu al Evaluării Periodice Universale, acoperă domenii precum justiție, sănătate, educație și protecție socială.


Potrivit unui comunicat al executivului, raportul, elaborat în conformitate cu Rezoluția 16/21 a Consiliului pentru Drepturile Omului, evidențiază progresele înregistrate de România în promovarea și protecția drepturilor omului în perioada mai 2023 – prezent, precum și măsurile adoptate pentru implementarea celor 208 recomandări acceptate din totalul de 251 primite.

Ce recomandări ONU privind drepturile omului a implementat România

Documentul sintetizează acțiunile întreprinse la nivel național, subliniind evoluții importante în alinierea legislației la standardele internaționale, consolidarea cadrului instituțional și dezvoltarea politicilor publice bazate pe date, se arată în comunicat.

‘Progrese semnificative au fost realizate în protecția drepturilor femeilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități, precum și în asigurarea accesului echitabil la educație și servicii de sănătate. Totodată, au fost intensificate eforturile de prevenire și combatere a violenței, prin dezvoltarea serviciilor destinate victimelor și extinderea programelor de formare pentru profesioniști. În domeniul educației, programele naționale recente vizează reducerea abandonului școlar și îmbunătățirea nivelului de alfabetizare funcțională’, se susține în comunicat.

Progrese în educație, sănătate și protecție socială

Conform guvernului, totodată, Strategia națională de sănătate 2023-2030 prioritizează prevenția și accesul grupurilor vulnerabile la servicii medicale de bază.

În paralel, politicile sociale și educaționale au fost consolidate pentru reducerea inegalităților și sprijinirea incluziunii sociale, inclusiv prin programe dedicate comunităților de romi și minorităților naționale.

Măsuri în justiție: trafic de persoane și condiții din penitenciare

‘În domeniul justiției, România a adoptat măsuri legislative și operaționale importante pentru combaterea traficului de persoane, întărind protecția victimelor și înăsprind sancțiunile. De asemenea, au fost îmbunătățite condițiile din sistemul penitenciar, prin modernizarea infrastructurii și extinderea programelor de reintegrare socială’, se menționează în comunicat.

Prin aceste demersuri, România își reafirmă angajamentul ‘ferm’ față de respectarea drepturilor omului, consolidarea statului de drept și promovarea valorilor democratice, în conformitate cu obligațiile sale internaționale, subliniază sursa citată.

Dorobanțu Cristian
Dorobanțu Cristian
Cristian Dorobantu este redactor la TRUmedia cu un focus puternic pe actualitatea internationala si justitie. Acopera cu acuratete subiecte complexe, de la conflicte geopolitice la anchete judiciare, oferind cititorilor o perspectiva clara asupra evenimentelor care conteaza.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente