Patru expoziții cu artiști români consacrați și parteneri internaționali se deschid joi la Art Safari, în noul sediu din Amzei nr. 13A, unde vizitatorii sunt așteptați până pe 19 iulie.
Programul de vizitare este joi–duminică, între orele 11:00 și 20:00, iar parteneriatele internaționale includ Goethe Institut și Centrul Ceh.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, cei interesați vor putea vedea până pe 19 iulie o serie de expoziții care reunesc artiști români consacrați, dar și expoziții realizate în parteneriat cu instituții internaționale.
Ce expoziții poți vedea la Art Safari Amzei până pe 19 iulie
Expozițiile pot fi vizitate de joi până duminică, între orele 11:00 și 20:00.
Vizitatorii vor putea vedea expozițiile ‘Vermont și farmecul Belle Epoque’, o incursiune în perioada de efervescență artistică și socială de la sfârșitul secolului al XIX-lea; ‘R: Eminescu. Poetul rațional’, dedicată unui secol de reprezentări artistice ale poetului național; ‘Felix Aftene. Jurnal’, o expoziție semnată de unul dintre cei mai apreciați artiști români contemporani; expoziții internaționale realizate în parteneriat cu Goethe Institut și Centrul Ceh.














